Casa primarului din Botoşani, spartă de hoţi
Casa primarului municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a fost spartă de hoţi, aceştia furând o casetă de valori în care însă nu se afla nimic.

Casa primarului din Botoşani, spartă de hoţi (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)
Plecat în concediu în Malta, împreună cu familia, primarul municipiului Botoşani nu a mai activat sistemul de alarma al vilei situate în cartierul rezidenţial Alpha Land întrucât, după cum a declarat telefonic, "o persoană trebuia să vină periodic pentru a uda florile".
Poliţia a fost sesizată, duminică, în acest caz de către şoferul primarului, venit într-un control de rutină. Acesta s-a alarmat atunci când a găsit uşa din spate întredeschisă.
Din primele verificări reiese că hoţul ar fi folosit o şurubelniţă pentru a pătrunde în casă, iar singurul obiect sustras este o casetă de valori aflată pe un birou, dar aceasta era goală întrucât familia Flutur îşi ţine bunurile de valoare în altă parte.
Vila primarului se află în cartierul rezidenţial al municipiului, iar locatarii plătesc pentru pază şi protecţie, zona fiind dotată cu sistem de supraveghere.
Până în prezent, poliţiştii botoşăneni nu au un cerc de suspecţi, dar cercetările sunt în derulare.
Primarul de Botoşani urmează să revină, luni seară, din concediu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 17:10
NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta