Case şi curţi din două localităţi sucevene, inundate în urma unei furtuni
Mai multe case şi curţile a zeci de gospodării din localităţile sucevene Iaslovăţ şi Milişăuţi au fost inundate, joi după-amiază, în urma unei furtuni, iar autorităţile acţionează pentru evacuarea apei.
Case şi curţi din două localităţi sucevene, inundate în urma unei furtuni (Imagine: Mediafax Foto)
Prefectul de Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că în urma ploilor abundente, în oraşul Milişăuţi au fost inundate două case, un podeţ a fost rupt, iar trei case sunt izolate.
El a spus, totodată, că în comuna Iaslovăţ au fost inundate câteva zeci de gospodării şi mai multe case, neputând să precizeze cu exactitate numărul acestora.
Aflat în comuna Iaslovăţ, prefectul de Suceava coordonează acţiunile de evacuare a apei din gospodării, el precizând că s-a intervenitaici cu cinci maşini şi patru motopompe ale ISU Suceava.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Prefectul de Suceava a precizat că autorităţile urmează să evalueze pagubele produse de aceste inundaţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO