- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.06.2011, 19:38)
- Elvira Gheorghita , Elvira Gheorghita , ,
CASMB prelungeşte cu o lună contractul din 2010. Medicii de familie nu renunţă la protest
Casa de Asigurări de Sănătate a Capitalei a anunţat că în luna iunie vor fi acordate servicii medicale în baza actelor adiţionale la contractele pentru 2010, însă medicii de familie spun că aceasta este o "încercare de amăgire" şi că nu vor semna noul contract pe 2011.

Casa de Asigurări de Sănătate a Capitalei prelungeşte cu o lună contractul din 2010. Medicii de familie nu renunţă la protest (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) arată, miercuri, într-un comunicat de presă, că în luna iunie 2011 activitatea furnizorilor de servicii medicale cu care se află în relaţii contractuale se desfăşoară în baza actelor adiţionale la contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru anul 2010.
Reprezentanţii CASMB precizează că "pentru toate domeniile de asistenţă medicală, condiţiile acordării asistenţei medicale în baza actelor adiţionale sunt cele prevăzute de actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiţionale".
Totodată, CASMB a anunţat că în situaţia în care negocierea contractelor pentru anul 2011 şi prevederile cuprinse în actele adiţionale corespunzătoare lunii iunie 2011 vor conduce la eventuale diferenţe, acestea se vor regulariza.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Medicii de familie rămân însă ferm pe poziţie şi spun că nu vor semna contractul cadru nici după anunţul făcut de CASMB, întrucât acest anunţ nu rezolvă problemele.
Ei susţin că normele contractului cadru pe 2011 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel încât şi dacă s-ar dori semnarea documentelor acest lucru nu s-ar putea face.
"Este o încercare de amăgire. De fapt, CASMB face referire la legislaţia în vigoare, iar aceasta este hotărârea de Guvern pentru aprobarea contractului cadru pe anul 2011-2012 şi implicit normele de aplicare ale acestuia", a spus preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie/Medicină Generală (SNMF/MG), Rodica Tănăsescu.
Medicii de familie au decis, miercuri, în şedinţa Biroului executiv, să nu semneze contractul cadru privind asistenţa medicală, anunţând că de la 1 iunie pacienţii nu mai pot primi medicamente compensate şi gratuite şi nici trimiteri către specialişti.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe