Prima pagină » Coronavirus » Dezastrul din managementul medical: ”Un medic care operează nu ar trebui să conducă un spital. Avem 10 specialişti în managementul sanitar la 500 de spitale”

Dezastrul din managementul medical: ”Un medic care operează nu ar trebui să conducă un spital. Avem 10 specialişti în managementul sanitar la 500 de spitale”

Dezastrul din managementul medical: ”Un medic care operează nu ar trebui să conducă un spital. Avem 10 specialişti în managementul sanitar la 500 de spitale”

De zeci de ani, domeniul medical trăieşte cu boala în sistem. Sistemul medical care ar trebui să te trateze, este el însuşi bolnav. Cum s-a ajuns aici?

”Motivul e complex. Rezultatele vin târziu, protecţia e necorespunzătoare, circuitul, atitudinea personalului. Dacă ne uităm la câte centre de testare sunt la câţi bolnavi, atunci constatăm că N-E Moldovei este complet rămas în urmă”, a declarat Laszlo Lorenzovici, specialist în management şi economie sanitară.

Comparativ cu alte ţări, în România, medicii ajung cu greu să îşi ia a doua specialitate.

”La noi, nimeni nu s-a gândit că medicul al trebui să fie cumva multi-rol, cu 2-3 specialităţi ca să pot să îl mişc în vremuri de criză”, a mai precizat Laszlo Lorenzovici.

În ceea ce priveşte testarea, specialistul în economie sanitară este de părere că aceasta trebuie să fie decisă de medicul epidemiolog.

”Deşi există capacitate de testare şi există teste, nu se testează din motive birocratice”, a declarat Lorenzovici.

România se află pe primul loc la numărul personalului medical infectat cu coronavirus. Pe lângă lipsa echipamentului de protecţie, acest fapt este o dovadă a managementului greşit din sistem.

”Din punctul meu de vedere, un medic care se duce zilnic în sala de operaţie, nu poate să conducă un spital mare. Noi ar trebui să avem la 500 de spitale şi minister, şi DSP, ar trebui să avem 1.000 de persoane care au terminat şcoala de management sanitar de calitate, masterat de 2 ani.Şi avem 10. Cum vreţi să gestionaţi 10 mld. De euro cu această masă de resurse umane?”, a declarat Laszlo Lorenzovici, specialist în management şi economie sanitară.