- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cătălin Chelu si ceilalţi trei reţinuţi, aduşi la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii au început dezbaterile privind propunerea de arestare preventivă
Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost aduşi, sâmbătă seară, la Tribunalul Bucureşti (TB), unde se discută propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lor pentru încercarea de a-i da mită secretarului de stat Valentin Fătuloiu.
Cătălin Chelu si ceilalţi trei reţinuţi în cazul presupusei mite oferite lui Fătuloiu, aduşi la Tribunalul Bucureşti (Imagine: www.zf.ro)
Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost reţinuţi, sâmbătă dimineaţă, de procurorii DNA, după 12 ore de audieri.
Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Ştefan Badea este acuzat că i-ar fi facilitat intrarea lui Chelu la Fătuloiu, a spus avocatul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, Ioana Ionescu.
Aceasta a spus că fapta de cumpărare de influenţă, una dintre cele două acuzaţii aduse clientului său, nu s-a consumat deoarece banii nu au fost daţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor
-
Tanczos Barna a fost audiat la Parlament. Viitorul ministru de Finanţe, avizat favorabil
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
Avocatul a arătat că Chelu a declarat în faţa procurorilor că nu i-a dat bani lui Fătuloiu şi că nu era speriat de dosarele în care este vizat. Chelu le-a mai spus procurorilor că orice afacerist mai important din România are astfel de dosare şi că, în opinia sa, acest caz nu este decât o făcătură, în încercarea "decapitării" societăţii Alprom, unde el este acţionar majoritar, împreună cu alte două persoane din cele reţinute.
Întrebat în legătură cu flagrantul, avocatul a spus că Chelu ar fi fost în biroul chestorului Dan Valentin Fătuloiu, iar omul de afaceri a fos apoi condus de acesta la maşina sa, după plecarea secretarului de stat fiind momentul în care au intervenit anchetatorii.
Ioana Ionescu, a declarat, sâmbătă, că în acest caz a făcut denunţ şi fiul lui Dan Valentin Fătuloiu.
Direcţia Naţională Anticorupţie a organizat, vineri, un flagrant delict în cazul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, după ce ar fi încercat să îi ofere mită 50.000 de euro secretarului de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu, pentru a rezolva favorabil dosare aflate în lucru la unităţi de parchet, între care şi DIICOT.
Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu, apropiaţi ai omului de afaceri Cătălin Chelu şi asociaţi în firme alături de acesta, au fost prinşi alături de Chelu în urma flagrantului delict din faţa sediului MAI. Cei doi ar fi venit, vineri, împreună cu Chelu pentru a-i oferi mită lui Fătuloiu.
După realizarea flagrantului, în faţa sediului MAI, Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu au fost conduşi de procurori la sediul DNA, unde au fost audiaţi mai bine de 12 ore.
Şi secretarul de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu a fost, vineri seară, la DNA, pentru a da declaraţii în cazul presupusei mite pe care i-ar fi oferit-o omul de afaceri Cătălin Chelu.
Secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu a declarat, vineri seară, înainte de a pleca de la MAI la Direcţia Naţională Anticorupţie, că cel care a vrut să îi dea mită a venit la el în birou.
Fătuloiu nu a făcut precizări în legătură cu mita pe care i-ar fi oferit-o Cătălin Chelu, el spunând doar că mituitorul "a venit în birou".
"Mituitorii au fost prinşi în flagrant de DNA", a declarat pentru Gândul chestorul Fătuloiu, precizând că aceştia voiau să rezolve nişte dosare şi i-au oferit "două case, două maşini şi 50 de mii de euro".
Surse din Ministerul de Interne au declarat pentru Gândul că maşinile au fost descoperite de procurorii DNA chiar în parcarea Ministerului de Interne. Este vorba despre două BMW-uri albe, la faţa locului fiind găsite şi actele caselor şi banii, valoarea totală a mitei fiind de un milion de euro.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au în lucru trei dosare în care figurează numele lui Cătălin Chelu, însă acesta nu se află încă sub învinuire. Investigaţiile se află în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de spălare de bani, evaziune fiscală şi referitoare la piaţa de capital.
Cătălin Chelu este proprietarul celui mai mare portofoliu de companii listate la Bursa de la Bucureşti, cu 14 companii la care este acţionar direct sau prin intermediul unor firme interpuse, fiind totodată un personaj controversat, presa acuzându-l, între altele, că a devalizat Rotes SA.
Potrivit "Topului Forbes 500 miliardari", Cătălin Chelu (44 ani) are o avere estimată la 17 milioane de euro (locul 312 pe România) şi este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe bursa românească de acţiuni.
Cătălin Chelu a fost prezentat în presă ca fiind un apropiat al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi că ar fi fost folosit de acesta ca interpus în diferite achiziţii.
O altă tentativă de mituite în care ar fi fost implicat Fătuloiu a avut loc în 2006. Atunci, cel care ar fi urmat să îi dea mită lui Fătuloiu, Florea Olteanu, administrator al unei societăţi agroindustriale din Vâlcea, l-ar fi acuzat pe acesta că i-ar fi cerut, prin intermediul unui intermediar, 5.000 de euro pentru rezolvarea favorabilă a unui dosar.
Presa relata atunci despre o presupusă operaţiune de prindere în flagrant delict ratată care l-ar fi vizat pe chestorul Fătuloiu.
DNA arăta, într-un comuncat de presă din 21 februarie 2007, că în urma unei sesizări făcute de Florea Olteanu în 21 august 2006, procurorii anticorupţie au reuşit prinderea în flagrant delict a învinuitei Maria Gogoaşă, aceasta având asupra sa suma de 5.500 de euro primiţi de la denunţător.
"Din probele administrate a rezultat că banii fuseseră pretinşi cu promisiunea că va uza de presupusa influenţă asupra chestorului principal de poliţie Fătuloiu Dan Valentin, pentru ca acesta din urmă să ia măsurile necesare ca mai multe dosare penale înregistrate la IPJ Vâlcea şi Poliţia Brezoi (dosare constituite ca urmare a plângerilor formulate de denunţător) să fie soluţionate în mod corect. Din probele administrate nu a rezultat, în niciun fel implicarea chestorului principal Fătuloiu Dan Valentin la săvârşirea faptei, motiv pentru care, la data de 12.09.2006, procurorii au dispus declinarea competenţei pentru soluţionarea cauzei faţă de învinuita Gogoaşă Maria pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti", preciza atunci DNA.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO