Prima pagină » Social » Liviu Dragnea rămâne cetăţean de onoare al oraşului Turnu Măgurele/ Proiectul de retragere a titlului, respins

Liviu Dragnea rămâne cetăţean de onoare al oraşului Turnu Măgurele/ Proiectul de retragere a titlului, respins

Un proiect de retragere a titlului de cetăţean de onoare acordat lui Liviu Dragnea a fost respins, miercuri, de consilierii locali din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman. Titlul i-a fost acordat fostului lider PSD în urmă cu 10 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liviu Dragnea rămâne cetăţean de onoare al oraşului Turnu Măgurele/ Proiectul de retragere a titlului, respins

Consilierii locali din Turnu Măgurele au dezbătut, miercuri, o iniţiativă a consilierilor opoziţiei, prin care aceştia au solicitat retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat lui Liviu Dragnea, motivând că nu este firesc şi moral ca o persoană deţinută să fie considerată „un reper de verticalitate de către comunitate”.

Proiectul a fost respins de consilierii locali, astfel că Liviu Dragnea şi-a păstrat titlul onorific în oraşul în care a început ascensiunea lui politică şi economică.

Liviu Dragnea a devenit cetăţean de onoare al oraşului Turnu Măgurele cu mai bine de 10 ani în urmă, în mandatul primarului Nicolae Mohanu. Cereri pentru retragerea acestui titlu au mai apărut de-a lungul vremii, după fiecare condamnare a fostului lider PSD, dar toate au fost respinse.