Cătălin Predoiu are o casă, o maşină şi depozite bancare
Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu deţine o casă, o maşină şi depozite bancare de aproape 480.000 de lei, iar în perioada martie - noiembrie 2008 a obţinut, estimativ, aproximativ 67.000 de lei din salariul de demnitar şi din indemnizaţia de membru al CSM.
Cătălin Predoiu are o casă, o maşină şi depozite bancare (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit declaraţiei de avere datată 5 ianuarie 2009 şi postată pe site-ul ministerului, Cătălin Predoiu are o casă cu suprafaţa de 225 de metri pătraţi şi cu valoare impozabilă de 295.000 de euro, achiziţionată în 2007 şi pe care o deţine împreună cu Alina Predoiu. De asemenea, ministrul Justiţiei deţine un autoturism Toyota Corolla achiziţionat în 2005.
Ministrul Justiţiei are două conturi curente de 293.074,52 lei şi 13.738,92 lei, la Raiffeisen Bank şi BRD deschise în 2006 şi 2007, precum şi un depozit bancar de 173.088,17 lei, deschis la Raiffeisen Bank în 2008.
El are de rambursat un credit de 221.250 de euro, la Domenia Credit, contractat în 2007 şi scadent în 2037.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Predoiu are bijuterii în valoare de 16.000 de euro, achiziţionate în perioada 1995-2008, ceasuri în valoare de 5.000 de euro, dobândite în perioada 2000 - 2008, în aceeaşi perioadă achiziţionând icoane în valoare de 1500 de euro. El mai deţine şi o colecţie de tablouri şi obiecte de artă estimate la 35.000 de euro.
În 2008, ministrul Justiţiei a obţinut 667.644,37 euro, reprezentând un rest de creanţă din cesiunea părţilor sociale către Ioana Racoţi.
Predoiu a realizat, în 2007, venituri totale de 1.019.868 de lei, provenite din activitatea de avocat, din statutul de membru în Consiliul de Administraţie al CEC şi în calitate de consultant. El a obţinut 829.782 lei ca avocat asociat la Zamfirescu, Racoţi, Predoiu, 8.895 lei ca membru al CA al CEC şi 181.193 lei în calitate de consultant.
Într-un comunicat de presă de marţi al Ministerului Justiţiei se arată că, raportat la data completării declaraţiilor de avere, respectiv 31 decembrie 2008, ultimul an fiscal încheiat este 2007, când Cătălin Predoiu nu era ministru. Prin urmare, în declaraţia sa de avere nu au cum să apară veniturile realizate ca demnitar al Guvernului.
Potrivit unor calcule estimative, în perioada martie-noiembrie 2008, inclusiv, Cătălin Predoiu a beneficiat de o sumă netă în cuantum de 46.380 de lei, reprezentând salariul său pe nouă luni, la care se adaugă indemnizaţia de membru al CSM, estimată, pentru aceeaşi perioadă, la 21.000 de lei, precizează sursa citată.
Drepturile băneşti cuvenite lunii decembrie urmează a fi calculate. Aceste sume vor fi stabilite cu exactitate prin calculul fişelor fiscale ce vor evidenţia veniturile salariale încasate de Predoiu la Ministerul Justiţiei în cursul anului 2008. La aceste sume se vor adăuga şi veniturile obţinute de Predoiu din activitatea de avocatură corespunzătoare lunilor ianuarie-februarie 2008, se mai arată în comunicat.
Citeşte şi:
Declaraţia de avere a premierului Emil Boc
Declaraţia de avere a vicepremierului Dan Nica
Declaraţia de avere a ministrului Theodor Paleologu
Decralaţia de avere a ministrului Cristian Diaconescu
Declaraţia de avere a ministrului Mihai Stănişoară
Declaraţia de avere a ministrului Radu Berceanu
Declaraţia de avere a ministrului Vasile Blaga
Declaraţia de avere a ministrului Marian Sârbu
Declaraţia de avere a ministrului Victor Ponta
Declaraţia de avere a ministrului Gheorghe Pogea
Declaraţia de avere a ministrului Monica Iacob-Ridzi
Declaraţia de avere a ministrului Ilie Sârbu
Declaraţia de avere a ministrului Ecaterina Andronescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO