Câte persoane vaccinate cu ambele doze s-au infectat cu SARS CoV 2. Răspunsul lui Valeriu Gheorghiţă

Doar 0,1% dintre românii vaccinaţi cu ambele doze s-au infectat cu SARS CoV 2 de la debutul campaniei de imunizare din România, potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Urmărește
3272 afișări
Imaginea articolului Câte persoane vaccinate cu ambele doze s-au infectat cu SARS CoV 2. Răspunsul lui Valeriu Gheorghiţă

Valeriu Gheorghiţă: 0,1% dintre românii vaccinaţi cu ambele doze s-au infectat cu SARS CoV 2

Gheorghiţă a declarat marţi că în România circulă informaţii false şi că numărul persoanelor infectate după vaccinare este mic.

„23.814 persoane sau 0,5% din totalul persoanelor vaccinate cu minimum o doză au avut un test pozitiv. Mediana timpului scurs de la administrarea primei doze până la testul pozitiv este de 13 zile. În ceea ce priveşte persoanele vaccinate cu schema completă care au fost depistate cu infecţie de la debutul campaniei de vaccinare până pe 4 iulie, 4.990 persoane sau 0,1% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2 au fost testate pozitiv”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Şeful campaniei de vaccinare a mai spus că vaccinurile scad riscul de infectare de 20 de ori.

„Trebuie să înţelegem că eficacitatea vaccinurilor, în mod deosebit dacă facem referire la vaccinurile pe bază de ARN mesager care sunt cele mai folosite în România, au procente de peste 95%. Ceea ce înseamnă, pe înţelesul tuturor, că vaccinurile scad riscul de infectare de cel puţin 20 de ori”, a precizat Gheorghiţă.

Potrivit studiilor, aproximativ 5% dintre persoane nu dezvoltă anticorpi în urma infectării sau după vaccinare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici