Câţiva sibieni călătoresc 1.700 km pentru a-şi plânge eroii: şi în Franţa, ei calcă pământ românesc

Sătenii din Gura Râului au o poveste de suflet, care demonstrează recunoştinţa pe care o poartă celor care au luptat în Primul Război Mondial pentru unirea Transilvaniei cu România.

În fiecare an, o delegaţie a gurănilor parcurge cei 1.700 de kilometri de care despart comuna din Mărginimea Sibiului, de localitatea franceză Soultzmatt.

Deşi se află în Franţa, toţi cei care intră în cimitirul militar de la marginea pădurii, păşesc pe pământ românesc. Este locul pe care, la 30 august 1919, comunitatea locală l-a dăruit României. Mai este locul în care, în prezenţa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, a fost sfinţită, în 1922, una dintre cele mai mari necropole militare aflate peste graniţele României, unde eroii îşi dorm somnul de veci.

Locuitorii micului oraş din provincia Alsacia au un suflet imens, iar mulţi dintre vârstnici îşi amintesc despre poveştile cu militarii aduşi, începând cu 1917, în lagărul din Val du Pâtre (Pădurea păstorului). Ostaşii români au fost capturaţi de Armata a IX-a germană, condusă de generalul von Falkenhayn, şi duşi în lagărele amenajate în Franţa, în special în zona Alsaciei.

Din cauza privaţiunilor şi a muncilor extenuante, aici şi-au găsit sfârşitul 678 de ostaşi, care proveneau din Regatul României şi din Transilvania. În documentele administraţiei locale, se menţionează şi despre noaptea de 27/28 ianuarie 1917, când 125 de prizonieri au murit din cauza gerului năprasnic.

Fotografii cu prizonierii de la Soultzmatt au „supravieţuit” trecerii anilor, astfel încât şi astăzi pot fi văzute imaginile celor puşi să sape mormintele camarazilor decedaţi. Cu trupurile firave şi săpând în pământul îngheţat, ostaşii români îşi trăiau ultimele zile în foame, mizerie şi frig, aşa cum îi descriu şi documentele francezilor: „Prizonierii români erau atât de înfometaţi de către gardieni, încât erau reduşi la starea de schelete şi mureau ca şoarecii”.

La finalul războiului, pe locul fostului lagăr, se aflau înmormântaţi 678 de ostaşi. În 1919, francezii au decis că eroii merită un cimitir al lor, la marginea pădurii de lângă localitate. Terenul a fost donat României, iar reînhumarea ostaşilor s-a făcut în 553 de morminte individuale, şi în unul comun, în care au fost puse trupurile celor 125 de prizonieri ucişi de ger.

Documentele vremii amintesc despre faptul că Regina Maria şi Regele Ferdinand au revenit în Soultzmatt, pe 9 aprilie 1924, când a fost inaugurat oficial cimitirul militar, iar pe 10 aprilie, cuplul monarhic a fost prezent la Paris, unde a efectuat prima sa vizită de stat în Franţa.

În luna octombrie 2019, sentimentul pro-românesc pe care îl au francezii, a grăbit înfrăţirea localităţii lor cu comuna Gura Râului, din judeţul Sibiu. Cu acelaşi prilej, o piaţetă a primit numele localităţii sibiene.

Primarul comunei Gura Râului, Gheorghe Călin, spune despre acea „bucată de Românie” din Franţa că „este un loc de suflet al nostru, al românilor, indiferent de ţara în care locuim. Cu toţii am realizat cât de mare a fost suferinţa şi sacrificiul eroilor noştri, iar bucăţile de tricolor prinse pe cruci amintesc de faptul că acolo, în cimitir, iubirea de ţară este mai vie ca oricând”.

Aşa se face că, an de an, gurănii ajung în necropola militară din „Pădurea păstorului” unde depun flori, aprind lumânări şi se roagă la crucile ce veghează ostaşii care au luptat pentru reîntregirea neamului: „Şi ei sunt ai noştri, ai României. Şi-au dat viaţa pentru ţara noastră, iar pentru asta nu o să-i uităm!”, mai spune primarul Călin.

Pe o placă din marmură albă, cuvintele Reginei Maria dăinuie peste timp: „Soldaţi români! Departe de patria voastră pentru care v-aţi jertfit, odihniţi-vă în pace, aureolaţi de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin”.

La 100 de ani de la inaugurarea oficială a cimitirului de la Soultzmatt, rugăciuni în limba română continuă să fie rostite de numeroşi români stabiliţi în Franţa, lor alăturându-se sibienii din Gura Râului.
Nu au uitat că eroii din „Pădurea păstorului” au murit pentru ca Transilvania să fie recunoscută drept pământ românesc.

Acolo, în Franţa, avem o mică Românie, iar gestul de suflet al gurănilor demonstrează că judeţul Sibiu are oameni şi locuri de poveste, relatate pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Sibiu.