Prima pagină » Social » Burse pentru avocatură acordate studenţilor la drept din anii terminali

Burse pentru avocatură acordate studenţilor la drept din anii terminali

Studenţii din anii III şi IV ai Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi cei din anul IV din Universitatea A.I.Cuza din Iaşi şi Universitatea Babes-Bolyai din Cluj vor putea beneficia şi în acest an de patru burse de merit, acordate de casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii".
Burse pentru avocatură acordate studenţilor la drept din anii terminali
21 oct. 2009, 11:56, Social

Valoarea unei burse este de 200 de euro lunar, fiind acordată pe perioada anului de învăţământ universitar (octombrie – iunie) în care studenţii sunt implicaţi în activităţile academice ale universităţilor respective.

Aceste burse sunt menite să-i încurajeze pe studenţi să aprofundeze acele domenii ale dreptului care sunt cel mai direct legate de dinamica economiei româneşti. După ce, în anii trecuţi, subiectele au fost din domeniul pieţei de capital şi din domeniul bancar-finaciar, anul acesta le propunem subiecte din domeniul energetic”, a declarat, într-un comunicat, avocatul coordonator Doru Boştină.

Bursele Boştină au fost lansate în anul 2006 la Universitatea din Bucureşti, fiind extinse în 2007 şi la Universitatea A.I.Cuza din Iaşi şi, din 2008, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

Sesiunile de comunicări pentru acordarea burselor vor avea loc în prima decadă a lunii decembrie, astfel încât studenţii interesaţi să aibă timp de pregătire.

„În actualul context economic, este esenţial ca tinerii studenţi de la drept să se bucure de sprijinul nostru. Am investit şi vom continua să investim pe termen lung în dezvoltarea profesională a studenţilor de la Facultatea de Drept. Beneficiarii burselor vor putea lucra după absolvire la noi, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România care, pentru a-şi susţine ritmul de dezvoltare, are nevoie de tineri avocaţi foarte bine pregătiţi profesional”, mai spune, în comunicat, Doru Boştină.