Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au anunţat că o femeie ar fi căzut sub garnitura de metrou, în zona Aurel Vlaicu din Capitală.
Femeia a fost scoasă de pe şine în viaţă, este conştientă şi are traumatisme minore. Ea nu a fost încă transportată la spital.
Potrivit Metrorex, femeia, aflată în staţia Aurel Vlaicu, a fost lovită de trenul care circula în direcţia Berceni. „Mecanicul a frânat trenul pentru a evita impactul. Persoana a fost scoasă din calea de rulare, urmând să i se acorde primul ajutor de către echipele medicale. Organele de cercetare vor derula o anchetă pentru a stabili cauzele”, precizează instituţia, într-un comunicat de presă.
Surse au declarat pentru MEDIAFAX că femeia ar fi încercat să se sinucidă.