CAUZELE eşecului de proporţii care se prefigurează la CSM Bucureşti în acest sezon

Mai mult, „tigroaicele” au sub 50% şanse pentru a ajunge în Final Four în Liga Campionilor, astfel că se prefigurează deja un eşec de proporţii. Un astfel de scenariu a fost oarecum anunţat încă din sezoanele trecute, după proverbul „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Sau mai bine spus, banii investiţi nu garantează întotdeauna totul, aşa cum poate este şi cazul francezilor de la PSG.

Titlul în Liga Naţională nu a fost pus în pericol miercuri seara, la Vâlcea (scor 30-29), unde echipa a făcut un meci peste media ultimelor evoluţii şi a câştigat toate cele trei puncte, ci după tot ce s-a întâmplat în ultimele luni s-a ajuns la un asemenea scenariu. Dacă ne referim la pregătirea de vară, CSM Bucureşti şi-a privit oarecum de sus concurenţa internă şi a evitat orice meci de pregătire. În timp ce Vâlcea a preferat să joace 11 meciuri de pregătire în tentativa de a-şi omogeniza echipa, campioana en-titre a considerat că o „dublă” cu Buducnost este mai mult decât suficientă. Asta în condiţiile în care clubul din capitală a schimbat aproape o jumătate de echipă. Dar primul semnal l-a primit chiar în Supercupă, unde Vâlcea i-a suflat trofeul.

Dacă în ultimii ani, CSM Bucureşti a defilat prin Liga Naţională, acum a dat peste un adversar care nu a investit în jucătoare de top în Europa, dar care s-au integrat perfect la Vâlcea. Pe măsură ce au apărut primele rezultate, victorii după victorii în pregătiri şi apoi în Supercupă, SCM a început să prindă curaj, încredere. În timp ce formaţia din capitală a continuat să se creadă intangibilă pe plan intern, Vâlcea şi-a văzut în continuare de drum şi i-a mai dat o lovitură şi în Liga Naţională, în meciul tur (22-19). Deja, „tigroaicele” au avut probleme încă din prima parte a sezonului. Iar de aici reiese deja câteva cauze: pregătire de vară greşită sau neadecvată, subestimarea adversarului, etc.

Nedoritele accidenră şi preciptarea care a crescut

Pe parcurs, au apărut şi nedoritele accidentări. Cristina Neagu şi Amanda Kurtovic au ieşit încă din decembrie, iar în prima parte a acestui s-au agravat şi problemele medicale ale jucătoarelor Andreea Lekic – hernie de disc – şi Majda Mehmedovic. Pe fondul unei siguranţe tot mai scăzute, lucrurile au început să se precipite şi se puteau încheia chiar cu eşecuri de proporţii, aşa cum a fost cazul „Buzău” de la începutul anului, (meci câştigat cu 27-26, după ce în minutul 56 scorul era 23-26) sau cazul „Brăila”, meci câştigat foarte greu cu 25-23.

Dacă pe plan intern situaţia a mai trecut oarecum neobservată, în schimb, problemele au fost extrem de vizibile la nivelul Ligii Campionilor, acolo unde CSM Bucureşti a avut adversari de valoare mai ridicată decât Buzău şi Brăila aproape săptămână de săptămână. Şi cum cifrele nu mint niciodată, campioana României a avut cel mai slab sezon de când activează în Liga Campionilor! Până la finalul grupelor principale, „tigroaicele” au pierdut aproape 50% din puncte puse în joc. Niciodată nu s-a întâmplat ca reprezentanta României să aibă un procentaj aproape egal după numărul de victorii / egaluri în primele 12 meciuri (6 victorii, 5 eşecuri, o altă partidă cu Thuringer, încheiată cu 23-23, fiind echivalentă practic cu o altă înfrângere). Aici, slăbiciunile au fost mai evidente, iar cauzele mai vizibile: antrenori sub pretenţiile clubului, atmosfera neprielnică în cadrul lotului – ciudat având în vedere valoarea şi experienţa jucătoarelor - dar mai ales, instabilitate la nivelul lotului.

CSM Bucureşti, devoratoare de antrenori

De când a ajuns în Champions League, CSM Bucureşti şi-a creat o „faimă” în Europa mai degrabă prin schimbarea foarte desă a antrenorilor. Nu a fost sezon să nu aibă pe banca tehnică cel puţin doi antrenori, în ultimii 2 ani având chiar câte trei tehnicieni. De cele mai multe ori, clubul a luat decizii privite cu reticenţă de mulţi din afară – poate exceptând cazul Helle Thomsen - pentru începerea unui sezon, iar pe parcurs, normal, nu a mai găsit cele mai bune soluţii şi a trebuit să se mulţumească cu ce a fost disponibil. Aşa cum remarca şi Herbert Muller de curând, este greu să pleci de la o altă echipă în timpul sezonului, când ţi-ai dat cuvântul în altă parte. Asta este valabilă pentru majoritatea antrenorilor angrenaţi la cel mai înalt nivel. Până la urmă, Per Johansson a fost o idee OK, cu el s-a depăşit mereu momentul sfertului de finală în Liga Campionilor, dar numai atât. Problemele au fost însă şi atunci destul de profunde, doar că acele prezenţe în Final Four a stins oarecum o mare parte din reacţiile negative.

Practic, CSM Bucureşti nu a găsit de 4 ani (!) un antrenor cu care să clădească un proiect pe termen mediu şi lung şi nici nu i-a susţinut în acest sens pe cei care i-a adus. A ţinut întotdeauna cont de ce spune vestiarul, aflat într-o permanentă schimbare la rândul lui! An de an, clubul a schimbat cel puţin şase jucătoare din lot. Sportivele au fost ca la piaţă, au venit, au „cumpărat”, au plecat. De aici, a rezultat şi mai puţin suflet pentru culorile clubului. Probabil, că toţi tânjim după o echipă care joacă cu atâta pasiune şi suflet, precum o face Gyor.

Gyor, Rostov Don, chiar Vardar Skopje care s-a desfiinţat anul trecut, Buducnost, Metz mai nou, etc, toate aceste echipe au schimbat câte 2-3 handbaliste, maximum patru pe sezon, în funcţie de necesităţi. Astfel, azi, când CSM Bucureşti ar fi avut nevoie mai mult ca oricând de acel spirit de echipă care să o scoată la greu, nu a existat. Pentru că pur şi simplu nu a fost consolidat. Astfel de stări determinante în obţinerea unor mari victorii, performanţe nu se „cultivă” de pe o zi pe alta.

În concluzie, dacă în alte sezoane, lucrurile au mai mers cum au mers, uneori a ieşit, alteori nu, acum totul se transformă într-un mare eşec. A apărut un adversar precum Vâlcea, au mai fost prin Liga Campionilor nişte adversari care nu au avut nimic de pierdut, astfel că au fost scoase în evidenţă multe minusuri, pentru că este greu de vorbit azi despre un moment remarcabil în acest sezon, exceptând meciul din deplasare cu FTC Rail Cargo.

În astfel de situaţii, când lucrurile nu merg, principala vină îi aparţine finanţatorului, pentru că de acolo se trasează linia. În cazul de faţă, Primăria Capitalei, care a dat de fiecare dată fără număr, dar nu a ştiut şi ce să ceară! Astfel, CSM Bucureşti are azi imaginea unui castel de nisip, atât în Liga Naţională, cât şi în Liga Campionilor.