- Home
- Social
- DROBETA TURNU SEVERIN, (21.06.2019, 14:48)
- Loredana Ficiu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Caz dramatic la Mehedinţi: Fetiţă luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost înfiată în America / Procurorul de caz: Nu am tras de copil/ Cum au reacţionat Procurorul general şi premierul
O fetiţă de opt ani a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America. „Nici criminalii nu sunt luaţi cum luaţi fetiţa aceasta”, au spus localnicii.
Urmărește
31533 afișări
Caz dramatic la Mehedinţi: Fetiţă luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost înfiată în America / Reacţia ministrului Carmen Dan | VIDEO (FOTO: Facebook / Luptam pentru Romania)
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, vineri, efectuarea unei percheziţii la locuinţa asistentului maternal care s-a opus ca fetiţa să meargă la cei doi soţi care au înfiat-o.
„Este vorba despre o fetiţă de opt ani, care a fost predată părinţilor adoptivi, deci erau părinţii fetiţei, potrivit deciziei Curţii de Apel Craiova. Se fac cercetări într-un dosar al Parchetului Curţii de Apel Craiova, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, deocarece doamna care ţinea fetiţa nu mai era asistent maternal şi o ţinea acolo fără nicio calitate şi în mod ilegal. De aceea s-a făcut această percheziţie. S-a luat fetiţa şi s-a predat părinţilor. A fost examinată de medicii de la Medicina Legală Craiova. Părinţii sunt români, stabiliţi în America. Este vorba despre o decizie a Curţii de Apel Craiova, din 2019, prin care se încuviinţează adopţia acestei fetiţe în favoarea soţilor", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Tena Tulitu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mehedinţi susţin că nu au fost informaţi că fetiţa va fi luată cu mascaţii din casa în care a locuit de la vârsta de aproximativ un an.
„Direcţia nu a fost informată cu privire la preluarea minorei. Noi tot ce am aflat este din spaţiul public şi nu ni s-a solicitat prezenţa în cadrul operaţiunii, nu am fost informaţi cu privire la preluarea minorei de astăzi. Cazul este cunoscut, pentru că, în data de 23 aprilie 2019, s-a încuviinţat adopţia minorei spre o familie, persoane care au devenit părinţii minorei şi singurele îndreptăţite să exercite drepturile şi obligatiile părinteşti. Noi, până de curând, am acţionat raportat la circumstanţele cauzei şi am luat în considerare interesul superior al copilului, adică am mai fost să preluăm copilul, cu reprezentanţi din cadrul direcţiei, dar nu s-a preluat, pentru că minora nu a vrut să meargă, mai departe noi nu ştim ce s-a întâmplat astăzi, noi nu avem informaţii oficiale cu ceea ce s-a întâmplat astăzi. Până în aprilie era la un asistent maternal profesionist, avea un an şi câteva luni fetiţa când a fost luată în asistenţă maternală. Nu era înfiată, era în plasament la asistent maternal profesionist", a declarat, pentru MEDIAFAX, Oana Lazăr, psiholog în cadrul Biroului Adopţii şi Postadopţii, din cadrul DGASPC Mehedinţi.
Momentul în care mascaţii au intrat în casa din Baia de Aramă şi au luat fetiţa a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii şi strigă "mami, nu vreau să plec!".
Şi vecinii au fost revoltaţi de această situaţie.
„Aşa se face legea? Cu forţa? Nici criminalii nu sunt luaţi cum luaţi fetiţa aceasta!", le-a reproşat o femeie luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.
Asistentul maternal a mai crescut o fetiţă pe care a avut posibilitatea să o şi înfieze. Cele două surori au fost despărţite cu greu de anchetatori.
UPDATE: Procurorul care a intervenit la preluarea fetiţei din Mehedinţi: Nu am tras de copil
Procurorul Maria Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a participat la preluarea fetiţei de 8 ani din Mehedinţi, spune că nu a tras de copil în timpul intervenţiei şi că a încercat să o ia în braţe. Piţurcă spune că fetiţa este acum bine.
Procurorul Maria Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a spus, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu a tras de fetiţa de 8 ani în timpul intervenţiei.
„Nu am tras de copil. Am încercat să nu apăs, să nu ... Am încercat să-l iau în braţe. Am reuşit să o iau în braţe şi am dus-o în braţe la tată. Nu s-a mai filmat. Şi ea va fi oricum examinată fizic şi vom vedea dacă are vreun semn sau nu. Am intervenit pentru a înceta starea de deţinere ilegală a acestui copil”, a spus Maria Piţurcă.
Ea a declarat că femeia din Baia de Aramă, la care era fetiţa, a refuzat de două ori să o adopte.
„Acest copil a fost inclus în categoria copil greu adoptabil şi părinţii au refuzat de două ori să adopte fetiţa”, a mai spus procurorul, care a precizat că fetiţa se zbătea „pentru că i s-a inoculat că o iau în străinătate şi îi fac rău”.
Potrivit procurorului de caz, acţiunea de vineri a fost posibilă după ce în data de 24 mai Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi a depus o sesizare în care se arăta că asistentul maternal Ş.M. refuză să predea copilul părinţilor adoptatori.
„În acea plângere se arăta că asistentul maternal influenţa negativ copilul referitor la părinţii adoptivi şi pe perioada procesului de adopţie dânsa chiar a fost sancţionată de cei de la Protecţia Copilului pentru că nu a lăsat-o pe minoră să relaţioneze cu copilul pe care urma să-l adopte”, a mai spus procurorul de caz Maria Piţurcă.
Ulterior, potrivit aceleiaşi surse, au mai fost înregistrate plângeri din partea părinţilor adoptivi şi din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Instituţia acuza faptul că fata ar fi fost sechestrată în locuinţa din oraşul Baia de Aramă şi a fost supusă unui abuz emoţional. O altă plângere penală făcută de părinţii adoptivi se referă la faptul că fata a fost retrasă de la şcoală.
Potrivit Mariei Piţurcă, reprezentanţii DGASPC Mehedinţi au încercat de trei ori să ia legătura cu asistentul maternal pentru predarea fetiţei, dar s-au lovit de refuzuri. În urma acestor refuzuri, femeii i-a fost retrasă calitatea de asistent maternal şi i-a fost desfăcut contractul de muncă cu DGASPC Mehedinţi.
„În acel moment ea nu mai avea nici un drept pentru a reţine minora la domiciliul ei”, a susţinut procurorul.
Percheziţia de vineri a fost făcută, potrivit procurorului, pentru a înceta starea de deţinere ilegală şi pentru a se stabili starea fizică şi psihică a minorei. „Pe timpul cercetărilor au fost solicitate anumite documente medicale din care a reieşit că minora a fost internată de mai multe ori la spitalul orăşenesc Baia de Aramă cu mai multe afecţiuni printre care şi malnutriţie, pneumonie, gastroenterocolită”, a mai declarat Maria Piţurcă.
Aceasta a spus că în timpul percheziţiei, mai mulţi adulţi au început să ţipe şi să vocifereze. „Au început ceilalţi membri majori să ţipe, să vocifereze. S-a creat o hărmălaie, nu ne puteam înţelege. Minora era în continuare agitată. Atunci am luat hotărârea să încetăm această stare a minorei. (...) Nu puteam să ţinem minora să ţipe, să strige până ridicam noi documentele privind starea acesteia şi am luat hotărârea să o iau de acolo să o duc părinţilor adoptivi”, a precizat Maria Piţurcă.
Potrivit acesteia, fetiţa este acum bine, i se acordă consiliere psihologică, şi a început să relaţioneze cu părinţii.
Un protest are loc, vineri seara, în Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, unde o fetiţă de 8 ani a fost luată cu mascaţii din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Unii au afişe cu mesaje precum „Sorina merită un loc în România, alături de familia ei”, „Lăsaţi-o pe Sorina să decidă” sau „Sorina are o familie şi centrele sunt pline de orfani”.
„Am ajuns să fim martorii abuzurilor făcute de angajaţii statului pe care îi plătim, asupra copiilor noştri. Toţi trebuie să ieşim să luptăm pentru Sorina”, scrie un utilizator Facebook.
Fetiţa a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi şi a efectuat percheziţia domiciliară. Controlul e efectuat de serviciul unde activează Kovesi.
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus la data de 21 iunie 2019 efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind împrejurările şi modalitatea în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a exercitat supravegherea cercetării penale în cauza mediatizată, inclusiv în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de efectuare a percheziţiei domiciliare din ziua de 21 iunie 2019”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
UPDATE: Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi şi a efectuat percheziţia domiciliară. Controlul e efectuat de serviciul unde activează Kovesi.
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus la data de 21 iunie 2019 efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind împrejurările şi modalitatea în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a exercitat supravegherea cercetării penale în cauza mediatizată, inclusiv în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de efectuare a percheziţiei domiciliare din ziua de 21 iunie 2019”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Potrivit sursei citate, controlul va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciul de Îndrumare şi Control. La acest serviciu lucrează Laura Codruţa Kovesi.
O fetiţă de opt ani a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, vineri, efectuarea unei percheziţii la locuinţa asistentului maternal care s-a opus ca fetiţa să meargă la cei doi soţi care au înfiat-o.
UPDATE: Dăncilă spune că situaţia fetiţei din Mehedinţi cântăreşte în schimbarea miniştrilor: Luăm în calcul
„Dincolo de toate lucrurile, suntem oameni. Eu înţeleg foarte bine acest lucru, fiindcă eu însămi am trecut prin acest lucru. Cred că nu este drept ca atunci când vorbim de un copil să încercăm să avem argumente politice sau să acţionăm politic. Fieare dintre noi are anumite sentimente. Am discutat cu ministrul de Interne, cu ministrul Muncii. Luni voi avea toate detaliile pe masă. Nu vreau tratat politic. Indiferent dacă eşti înregimentat sau nu politic, eu vorbesc acum nu ca prim ministru al României, nu ca lider al unui partid, ci ca mamă. Am cerut să se acorde consilier psihologică copilului”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Dăncilă a mai precizat că pentru a soluţiona situaţia vor fi depuse toate eforturile din punct de vedere al acţiunilor guvernamentale.
„Dincolo de cine va fi pedepsit sau cum va fi pedepsit, mă interesează fetiţa”, a mai spus Dăncilă.
Întrebată dacă situaţia fetiţei ar putea cântări în schimbarea miniştrilor, premierul a răspuns: „Dacă se va considera sau dacă va reieşi că a greşit vreun minister, luăm în calcul”.
O fetiţă de opt ani a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, vineri, efectuarea unei percheziţii la locuinţa asistentului maternal care s-a opus ca fetiţa să meargă la cei doi soţi care au înfiat-o.
UPDATE: Carmen Dan - Este evident care a fost rolul Poliţiei la Mehedinţi. Nu poliţiştii au bruscat copilul
Ministrul de Interne, Carmen Dan, precizează, în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi, că se poate observa care a fost rolul Poliţiei Române în acea situaţie, subliniind că nu poliţiştii au fost cei care au bruscat minora.
„După atitudinea corectă şi firească a CSM de zilele trecute în cazul pedofilului, mă aştept la o reacţie asemănătoare şi în cazul fetiţei din Mehedinţi. Cred că este evident pentru toată lumea care a fost rolul Poliţiei acolo. Nu poliţistii sunt cei care au bruscat copilul minor!”, a scris ministrul Carmen Dan pe Facebook.
Precizările vin după ce, zilele trecute, în presă a apărut informaţia potrivit căreia judecătorul care ar fi eliberat un bărbat acuzat de pedofilie a intrat în vizorul CSM.
O fetiţă de opt ani a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, vineri, efectuarea unei percheziţii la locuinţa asistentului maternal care s-a opus ca fetiţa să meargă la cei doi soţi care au înfiat-o.
FOTO: Facebook / Luptam pentru Romania
FOTO: Facebook / Luptam pentru Romania
UPDATE: Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului informează că persoana de la care a fost preluată fetiţa din Mehedinţi nu mai avea calitatea de asistent maternal fiindu-i retras atestatul.
„Persoana de la care a fost luat astăzi copilul nu mai avea calitatea de asistent maternal, acesteia fiindu-i retras atestatul şi implicit încetat contractul de muncă în luna mai 2019. Prin urmare, la acest moment copilul era reţinut ilegal de o persoană care, din punct de vedere al legislaţiei, nu avea nici un drept asupra copilului. Motiv pentru care, familia adoptatoare a depus plângere penală fată de fostul asistent maternal, pentru reţinere ilegală a copilului, demers susţinut şi de către alte instituţii”, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului din cadrul Ministerului Muncii.
Adopţia pentru fetiţă a fost deschisă încă din 2013. Pe toată perioada de valabilitate a adaptabilităţii copilului, au fost realizate demersuri pentru identificarea în plan intern a unei familii/persoane adoptatoare, însă nu s-a reuşit finalizarea unei adopţii cu o familie/persoană cu reşedinţa obişnuită în România, mai arată sursa citată.
În cadrul procedurii de adopţie , au fost selectate 120 de familii atestate din România, dintre acestea o singură persoană a dorit să participe la o primă vizită a fetiţei, dar care a refuzat ulterior continuarea demersului.
„Înainte de demararea procedurii de deschidere, DGASPC Mehedinţi a informat asistentul maternal asupra faptului că fetiţa urma să fie declarată adoptabilă însă acesta a declarat în scris că nu doreşte adopţia copilului. Prin urmare, asistentul maternal a avut ocazia de a opta cu privire la adopţia copilului, însă a preferat să opteze pentru refuzul unui astfel de demers, existând dovezi scrise în acest sens. Decizia cu privire la încuviinţarea adopţiei a fost luată de către instanţa judecătorească, singura instituţie din România care se poate pronunţa în acest sens”, mai spune instituţia.
La rândul său, ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că va cere explicaţii cu privire la acest caz.
„Imaginile pe care le-am văzut nu sunt cele pe care aş fi vrut să le văd asupra unui copil. Cei în cauză trebuie să spună ce s-a întâmplat. (...) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului va face o verificare să vedem dacă au fost informaţi cei de la Protecţia Copilului, dacă erau de faţă la momentul preluării, să avem toate elementele. Este un caz extrem de emoţionant, extrem de solicitant. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena3.
O fetiţă de opt ani a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Momentul în care mascaţii au intrat în casă şi au luat fetiţa a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii şi strigă „mami, nu vreau să plec!". Şi vecinii au fost revoltaţi de această situaţie.
UPDATE: Reprezentanţii IGPR susţin că numărul poliţiştilor implicaţi, vineri, în misiunea de preluare a fetiţei din Mehedinţi a fost stabilit în urma unei analize, care „s-a dovedit a fi corectă”. Poliţiştii susţin că au ţinut cont de riscurile care pot să apară pe fondul unui impact emotional puternic.
Potrivit unui comunicat al IGPR, remis vineri presei, poliţiştii din cadrul IPJ Mehedinţi au fost delegaţi, de procurorul de caz, să pună în executare un mandat de percheziţie într-un dosar de lipsire de libertate, emis de Curtea de Apel Craiova.
Numărul poliţiştilor implicaţi în misiune a fost stabilit pe baza unei analize, care „s-a dovedit a fi corectă”, potrivit aceleiaşi surse.
„Toate activităţile de la faţa locului au fost coordonate de procurorul de caz, numărul poliţiştilor prezenţi în acea misiune stabilindu-se după o analiză realizată anterior, care a avut în vedere inclusiv riscurile la adresa ordinii publice care pot să apară pe fondul unui impact emoţional puternic. În fapt, analiza s-a dovedit a fi corectă întrucât, într-un interval relativ scurt de timp, la faţa locului s-au adunat aproximativ 50 - 60 de persoane”, se arată în comunicatul IGPR.
Potrvit reprezentanţilor Poliţiei Române, în interiorul locuinţei au intrat 3 poliţişti care au însoţit procurorul de caz şi reprezentanţi ai DGASPC.
O fetiţă de opt ani a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Momentul în care mascaţii au intrat în casă şi au luat fetiţa a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii şi strigă „mami, nu vreau să plec!".
Şi vecinii au fost revoltaţi de această situaţie.
„Aşa se face legea? Cu forţa? Nici criminalii nu sunt luaţi cum luaţi fetiţa aceasta!", le-a reproşat o femeie luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Citește și: Atacurile cibernetice asupra spitalelor din România: SRI suspectează că autorii sunt din China
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe