Caz grav în Vaslui. Un bărbat de 70 de ani este acuzat că şi-a bătut copiii cu biciul

Publicat: 09 10. 2021, 21:22
Actualizat: 09 10. 2021, 21:24

Potrivit poliţiştilor, copiii au 8 şi 12 ani. Vineri, ei au fugit de acasă din cauza comportamentului violent al tatălui.

Cazul a fost sesizat Poliţiei Municipiului Bârlad de Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Vaslui.

Anchetatorii au stabilit că, în data de 3 octombrie, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 70 de ani şi-ar fi agresat copiii, în gospodărie, lovindu-i cu un bici, în zona gambelor.

Ca urmare a agresiunilor, cei doi copii au suferit leziuni traumatice (excoriaţii) ce necesită 1 – 2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În acest moment, copiii sunt într-un centru de specialitate al Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Vaslui.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru violenţă în familie. Sâmbătă bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.