Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a admis, miercuri, arestarea pentru 30 de zile a unui tânăr de 24 de ani. Aceste e acuzat de tentativă de omor.
Marţi, tânărul aflat în municipiul Săcele, a aruncat spre o fetiţă de 10 ani un topor, nereuşind să o nimerească.
Copila a fugit, iar tânărul a urmărit-o şi a reuşit să o ajungă la scurt timp.
Individul a lovit fata în cap cu toporul şi, în timp ce aceasta se ţinea de gardul unei case pentru a-şi menţine echilibrul, a mai lovit-o de două ori cu toporul în spate.
„În timp ce minora se afla căzută la pământ, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu picioarele în zona corpului”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.