- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Caz şocant la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş
Un medic în vârstă de 70 de ani, de la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, a refuzat să interneze o bătrână de 92 de ani, care fusese bătută şi violată, deşi femeia era însoţită de câţiva membri ai familiei şi de poliţiştii care anchetau cazul.
Un medic de 70 de ani a refuzat să interneze o bătrână de 92 de ani care fusese bătută şi violată
Bătrâna a fost dusă cu o ambulanţă la spital la câteva ore după agresiune, însoţită de câţiva membri ai familiei şi de poliţiştii care anchetau cazul. Deşi victima avea urme vizibile de violenţă pe corp şi avea dureri puternice în zona toracică, potrivit martorilor, medicul de gardă de la Secţia de Chirurgie, Aurelian Dumitrache, a refuzat să o interneze. Pacienta a fost trimisă acasă, iar poliţiştii au anunţat conducerea spitalului despre refuzul medicului de gardă de a aproba internarea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
Pentru că victima avea dureri puternice şi se simţea tot mai rău, duminică seară a fost din nou transportată cu o ambulanţă la spital. De această dată, doctorul Dumitrache a aprobat internarea, după ce bătrâna a fost examinată de cadrele medicale de la Secţia de Urgenţe, care au diagnosticat-o cu policontuzii faciale şi ale membrelor, precum şi cu traumatism toracic.
Doctorul Aurelian Dumitrache a declarat că refuză să vorbească cu presa.
"Am o vârstă şi nu am ajuns ca nişte copii să-mi facă mie morală despre profesia de medic", a spus Dumitrache.
Doctorul Ionela Danet, managerul Spitalului Municipal din Curtea de Argeş, s-a declarat uluită de acest caz şi a spus că în viaţa ei nu a mai întâlnit aşa ceva.
"Medicul Dumitrache a refuzat internarea bătrânei pe motive de vârstă. Pot să vă anunţ, ca o primă măsură, că de la 1 septembrie doctorul Dumitrache, în vârstă de 70 de ani, nu va mai fi colaboratorul nostru", a spus managerul Spitalului Municipal din Curtea de Argeş.
Dumitru Fluturel, nepotul bătrânei a spus că "voi depune plângere penală împotriva lui Dumitrache, pe care îl acuz că a refuzat să acorde îngrijire medicală unui pacient care avea nevoie urgentă de ajutor de specialitate."
Doctorul Aurelian Dumitrache este pensionat de mai mulţi ani, dar îşi continua activitatea cu jumătate de normă în cadrul secţiei de chirurgie. Bătrâna de 92 de ani a fost bătută şi violată, ieri, de un vecin în vârstă de 32 de ani, cunoscut cu antecedente penale. Conform unor surse judiciare, infracţiunea de viol a fost confirmată în urma examenului medico-legal. Suspectul a fost reîinut la câteva ore după comiterea faptei, dar, din cauza stării avansate de ebrietate şi a comportamentului violent, nu a putut fi audiat. El a fost transportat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Argeş, urmând ca audierile să fie reluate astăzi.
Comisarul Ion Mihai, adjunctul comandantului poliţiei din Curtea de Argeş a declarat că "am început o anchetă în ambele cazuri, primul fiind cel de viol iar al doilea cel al comportamentului medicului care se face vinovat de punerea în pericol a vieţii unui pacient. În funcţie de concluziile la care vom ajunge urmează ca dosarul să fie înaintat Parchetului".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO