Caz tragic în Capitală: O tânără de 24 de ani a murit, după ce s-ar fi aruncat de la etajul 10 al unui bloc

Publicat: 03 10. 2019, 14:42
Actualizat: 23 01. 2022, 11:59

„O femeie în vârstă de 24 de ani s-a precipitat de la înălţime, de la etajul 10 al locuinţei aflate în strada Sibiu. La faţa locului s-a deplasat unitatea de terapie intensivă mobilă din cadrul SMURD, care a constatat decesul. Apelul de urgenţă a fost înregistrat la ora 00.00 (miercuri noapte, n.r.)”, a declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Bogdan Toma, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Conform unor surse judiciare, primele indicii arată că fata s-ar fi aruncat de la etajul 10 al locuinţei.

Un dosar a fost deschis, iar poliţiştii de la Serviciul Omoruri şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti fac cercetări pentru a afla condiţiile în care fata a căzut de la înălţime.

Trupul tinerei a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină legală pentru necropsie.