Cazul Caracal | Dincă acorda mai multă atenţie animalelor decât victimelor. Locuinţa sa era o închisoare. Pasaje din rechizitoriu

„Din materialul probator a rezultat că inculpatul acorda o mai multă atenţie şi o mai mare libertate animalelor deţinute în curte, asigurându-le în lipsa sa de la domiciliu accesul la nevoi primare (apă, hrană, libertate de mişcare, chiar şi limitată la un ţarc), ceea ce era cu mult mai mult decât îi asigurase victimei (ţinută dezbrăcată, în întuneric, legată cu mâinile la spate şi la picioare, la gură şi la ochi, imobilizată practic de pat, fără acces la toaletă, fără hrană, fără apă)”, scriu procurorii în rechizitoriu.

În plus, organele de anchetă au stabilit că Dincă îşi transformare locuinţa într-o adevărată închisoare asupra căreia deţinea controlul absolut şi din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa.

„Toate geamurile locuinţei (o construcţie nefinalizată aferentă vechii case părinteşti a inculpatului) au fost astupate cu cărămizi tip BCA şi bucăţi de OSB şi Polistiren expandat, iar spaţiile rămase au fost astupate cu spumă poliuretanică. În camera amenajată ca şi dormitor, aflată la parterul imobilului, inculpatul şi-a confecţionat, la o înălţime adecvată, un pat cu un cadru din fier beton, pe care apoi l-a sudat în perete, astfel încât să nu poată fi mişcat/dislocat şi care să îi permită întreţinerea raportului sexual cu victima prin utilizarea unei perne aşezate sub posteriorul acesteia. La jumătatea acestui pat, pe sub cadrul metalic, a montat o bucată de fier beton şi a executat la capetele acestei bucăţi două bucle, concepute pentru a servi drept suport de prindere a unui lanţ metalic de circa 130 cm lungime, folosit la imobilizarea victimei”, notează oamenii legii.

Dincă trăia, aşadar, aproape izolat în propria curte şi impusese celor apropiaţi un cod de comunicare care să-i permită de la distanţă să ştie cine îl caută, fără a fi nevoit să se deplaseze până la poartă.

Mai exact, el le spunea apropiaţilor să bată de trei ori la rând în porţile metalice.