Prognoza METEO: Vreme frumoasă pentru ultimul weekend din octombrie, cu maxime de până la 25 de grade. Când scad temperaturile
„Atât sâmbătă, cât şi duminică, vremea va fi în general frumoasă, iar în orele după-amiezii va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi de până la 25 de grade, uşor mai ridicate în vestul şi sud-vestul ţării”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Ceaţa nu o să dispară şi va fi prezentă în special în est, în regiunea Moldova, unde temperaturile maxime nu vor depăşi valorile de 15-16 grade.
„La Bucureşti ne aşteptăm la o vreme frumoasă, precum zilele trecute, cu 22 de grade după-amiază, dar cu ceaţă dimineaţă şi noaptea”, mai spune reprezentantul ANM.
O uşoară răcire este aşteptată la începutul săptămânii viitoare, în toată ţara, când este posibil să apară şi precipitaţiile.