- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.02.2017, 13:21)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cazul de la Alba de anulare a unei condamnări pentru abuz în serviciu. Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA: Vom ATACA decizia cu contestaţie în anulare. E o soluţie izolată
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, joi, după bilanţul DIICOT, că DNA va ataca cu o contestaţie în anulare decizia Curţii de Apel Alba prin care a fost anulată o condamnare.
Urmărește
7082 afișări
Codruţa Kovesi: Vom ataca decizia de la Alba cu contestaţie în anulare. E o soluţie izolată
"După apariţia deciziei am analizat motivarea, am decis să o atacăm cu contestaţie în anulare. Este o decizie izolată. Am studiat practica judiciară şi este o soluţie izolată. În cursul anului trecut, după decia CCR, au fost multe soluţii de condamnare pentru abuz, peste 60 de persoane au fost condamnate. CCR nu a dezincriminat infracţiunea de abuz în serviciu. Nu avem de a face cu o dezincriminare. Atacăm cu o contestaţie în anulare. Dacă vom găsi şi alte decizii, vom sesiza procurorul general cu un recurs în interesul legii. Pentru motivul invocat în contestaţia la executare, pentru aceleaşi motive, în situaţii similare, contestaţiile la executare au fost respinse", a declarat procurorul şef al DNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Vladimir Putin, la conferinţa anuală de presă: Occidentul poate să încerce capabilităţile rachetei Oreşnik prin alegerea unei ţinte în Kiev şi folosirea sistemelor antiaeriene. Liderul rus critică dislocarea THAAD în România
-
Leul a început să se deprecieze la cotaţiile interbancare. BNR anunţă un curs neclintit
-
Restricţii de trafic în Capitală pentru manifestările dedicate comemorării Revoluţiei din 1989
Este vorba despre decizia dată pe 9 februarie de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care instanţa a anulat condamnarea de trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în cazul fostului secretar general al CJ Hunedoara, Dan Daniel. Judecătorul a considerat că în cauza pe care a judecat-o a apărut "o dezincriminare a faptei" ca urmare a deciziei CCR.
Mai exact, decizia a fost dispusă ca urmare a unei măsuri extraordinare de atac, contestaţia la executare, făcută după ce procesul în apel s-a terminat fiind dispusă o decizie definitivă. Ulterior sentinţei finale, Daniel Dan a contestat decizia, invocând decizia CCR. Astfel, DNA va folosi o altă cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare care se poate face, printre alte situaţii, "când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă."
Judecătorii de la Alba au explicat decizia susţinând că a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii, ca urmare a deciziei CCR privind abuzul în serviciu.
"Având în vedere conţinutul infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că, urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracţiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a
cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă. (..) Nu se poate considera (aşa cum a apreciat prima instanţă) că decizia nr.405/2016 este doar o decizie de interpretare, instanţa constituţională admiţând prin decizia menţionată o excepţie de neconstituţionalitate", se arată în motivarea instanţei.
În document, magistraţii susţin că prin decizia CCR, în prezenta cauză, "a intervenit o dezincriminare parţială a infracţiunii de abuz în serviciu".
"O precizare ce se impune a fi făcută în prealabil este aceea că în procedura prevăzută de art.595 alin.1 C.proc.pen. intervenirea sau nu a dezincriminării se verifică exclusiv prin raportare la conţinutul concret al infracţiunii astfel cum a fost reţinut în considerentele hotărârii de condamnare, fără a fi permisă o extindere a temeiurilor de drept indicate în mod expres de instanţele care au
judecat fondul cauzei (în primă instanţă şi în apel)", arată judecătorii.
Magistraţii arată că prin condamnare nu s-a reţinut că Dan Daniel ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevederile Legii nr.188/1999 sau ale vreunei alte legi sau ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr.611/2008.
"Având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen. în urma pronunţării deciziei nr.405/2016 a Curţii Constituţionale, fiind exclusă posibilitatea comiterii acesteia prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanţă, precum şi prevederile art.3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind
legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”, Curtea de Apel Alba Iulia constată că a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în
situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, aceasta fiind şi situaţia faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză", se explică în motivare.
Curtea de Apel Alba Iulia a anulat, în 9 februarie, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, după ce judecătorii acestei instanţe au admis contestaţia făcută de fostul secretar general al Consiliului Judeţean Hunedoara, Dan Daniel.
Astfel, CA Alba Iulia a desfiinţat în totalitate decizia de condamnare pentru abuz în serviciu şi a dispus încetarea executării pedepsei de închisoare cu suspendare şi a pedepselor accesorii şi complementare, a interzicerii exercitării pe doi ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Decizia este definitivă.
Iniţial, Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia la executarea acestei pedepse formulată de condamnat.
Dan Daniel a fost condamnat în primă instanţă în 2015 într-un dosar care a vizat infracţiuni de serviciu comise la organizarea concursului pentru postul de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.
Citeşte şi: Două persoane acuzate de abuz în serviciu, achitate încă de luna trecută de Curtea de Apel Craiova
Citeşte şi: Curtea de Apel Cluj a achitat patru persoane acuzate de abuz în serviciu. Motivarea: Fapta în cazul lor nu mai este prevăzută de legea penală
Citeşte şi: Liviu Dragnea, la ÎCCJ pentru un nou termen în dosarul de instigare la abuz în serviciu: "Mă consider nevinovat". Trei inculpaţi din dosar şi-au recunoscut faptele
Citeşte şi: Curtea de Apel Alba anulează o condamnare pentru abuz în serviciu, considerând „dezincriminată” fapta
Citește pe alephnews.ro: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage din coaliție și va vota un guvern de dreapta: „Nu fugim de responsabilitate”
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
George Simion reacționează după retragerea PSD de la negocieri: „AUR este gata să îşi asume guvernarea”
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Rețeta veche de salată de boeuf a regretatului Radu Anton Roman. Ingredientul secret care oferă un gust unic
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe