- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.10.2012, 19:19)
- Departamentul Eveniment , Valentin Anghel ,
Cazul dispariţiei fostului şef al Bursei Sibiu - IPJ Sibiu: Până acum, nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare referitoare la Cristian Sima
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu precizează că, până în prezent, nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare referitoare la Cristian Sima, nici din partea familiei, referitor la dispariţie, şi nici din partea altor persoane sau instituţii care ar fi fost prejudiciate de acesta.
Urmărește
226 afișări
IPJ Sibiu: Până acum, nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare referitoare la Cristian Sima (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)
IPJ Sibiu mai arată, într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX, că a cerut Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) să comunice dacă, în urma controlului efectuat la Bursa din Sibiu, au fost constatate nereguli, dacă Sima a folosit neautorizat bani aparţinând investitorilor şi dacă există prejudicii financiare.
"În vederea continuării verificărilor pe care instituţia noastră le-a demarat din oficiu, în baza informaţiilor apărute în media, a fost adresată o solicitare oficială Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare de a ne comunica dacă, în urma controlului efectuat la bursa din Sibiu, au fost constatate nereguli. De asemenea, societăţii comerciale i-am solicitat să ne comunice dacă domnul Cristian S. a folosit în mod neautorizat sume de bani aparţinând investitorilor sau dacă există prejudicii financiare", se menţionează în comunicat.
IPJ Sibiu mai precizează că, până în acest moment, nu a primit vreun răspuns la aceste solicitări, pentru a putea demara cercetări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Citeşte şi:
Cazul dispariţiei fostului şef al Bursei Sibiu: Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare l-a amendat pe Sima cu 10.000 de lei
Referitor la presupusa dispariţie a lui Sima, reprezentanţii IPJ Sibiu precizează că, în lipsa unei reclamaţii, nu există temei legal pentru urmărirea naţională sau internaţională a acestuia.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Poliţia Capitalei o caută pe mama lui Cristian Sima, pentru a o întreba dacă nu doreşte să depună o sesizare legată de posibila dispariţie a fiului ei.
Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat din 1 octombrie şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă deţinută de el.
Potrivit unor surse din piaţa de capital, tranzacţiile pe pieţele externe au fost operate prin WBS Holding, firmă deţinută de Sima şi înregistrată în Insulele Virgine Britanice. O altă ipoteză vehiculată este că Sima ar fi pierdut banii mai multor clienţi în urma acestor tranzacţii, cu grad ridicat de risc.
Surse din piaţa de capital au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Sima a transmis la 1 octombrie un email unui director de la bursa din Sibiu în care scria că i-au fost furate laptopul, telefonul, actele şi cardul bancar şi cerea blocarea acestora.
Angajaţii Sibex au încercat de mai multe ori, fără succes, să îl contacteze pe Sima. La casa pe care Sima o are în Elveţia, postul telefonic este suspendat, au menţionat sursele.
Cristian Sima a fost demis miercuri de la conducerea Sibex, astfel că funcţia de preşedinte CA a fost preluată de Paul Gabriel Miclăuş, iar poziţia de director general a fost preluată de drept de Ovidiu Petru, director adjunct.
Contactat de MEDIAFAX, noul preşedinte CA al Sibex, Paul Gabriel Miclăuş, a declarat că revocarea lui Sima din funcţie nu are legătură cu zvonurile apărute în piaţa de capital. Potrivit lui Miclăuş, Sima a fost înlocuit din funcţie deoarece nu a fost preznt la bursă în timpul controlului efectuat de CNVM.
Autoritatea pieţei de capital a început pe 1 octombrie la bursa din Sibiu.
Sima a fost acţionar la WBS România până anul trecut, când a vândut acţiunile pentru a evita o incompatibilitate cu funcţiile de preşedinte CA şi director general al Sibex.
Poliţia Sibiu s-a autosesizat, în urma informaţiilor apărute în presă, şi a început o anchetă în cazul fostului şef al Bursei de la Sibiu.
Citeşte şi:
Fostul şef al Bursei de la Sibiu A DISPĂRUT. Există zvonuri că a FUGIT cu banii clienţilor firmei sale
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a precizat pentru MEDIAFAX că până joi dimineaţă la Poliţia Sibiu nu a fost depusă nicio sesizare referitoare la Cristian Sima, nici din partea familiei acestuia, legată de dispariţie, nici din partea altei persoane.
Dispariţia lui Sima vine şi în contextul în care SIF-urile s-au coalizat pentru a-l revoca pe acesta din funcţiile de conducere deţinute la Sibex şi pentru a-l trage la răspundere.
La finele lunii septembrie, pe piaţa de capital au existat unele zvonuri potrivit cărora Sima ar fi promis unor clienţi ai firmei sale care erau şi acţionari ai Sibex că le va cumpăra prin intermediul Casei de Compensaţie şi a Depozitarului Sibex titlurile deţinute la bursa din Sibiu, iar ulterior va delista operatorul de piaţă. Acest scenariu încălca însă prevederile pieţei de capital.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:18
Elon Musk a investit aproape 300 de milioane de dolari în campania lui Trump
-
astăzi, 07:59
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: SUA şi UE ar trebui să participe la negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump