Cazul distrugerii maşinii ministrului Barbu - Alexe: Poliţia mai are doi suspecţi, posibil străini

Alexandru Alexe, al doilea protestatar audiat ca făptuitor în dosarul ce vizează incidentul din 17 octombrie, când a fost spartă luneta autoturismului în care se afla ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, la ieşire, că poliţiştii mai au doi suspecţi, posibil cetăţeni străini.

Urmărește
760 afișări
Imaginea articolului Cazul distrugerii maşinii ministrului Barbu - Alexe: Poliţia mai are doi suspecţi, posibil străini

Alexandru Alexe (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Alexe a spus, după ce a fost audiat de poliţiştii Secţiei 10, "că a scris şapte pagini, în care a povestit cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat, din punctul său de vedere, în seara incidentului".

El susţine că le-a spus anchetatorilor că nu el a spart luneta maşinii şi că s-a agăţat de portbagajul maşinii doar pentru a-şi feri picioarele, în condiţiile în care, la un moment dat, ar fi fost prins între automobilul în care se afla ministrul şi un altul, din spate.

"M-am agăţat de portbagaj, practic, pentru a-mi feri picioarele. Am bătut într-adevăr cu palma, dar în caroseria maşinii, pentru a atrage atenţia şoferului că se întâmplă ceva în spate", a declarat Alexe.

Protestatarul susţine că poliţiştii mai au doi suspecţi care au fost surprinşi pe imagini şi care pare că se cunosc între ei, dar pe care el nu i-a mai văzut niciodată.

Alexe a adăugat că cei doi ar fi posibil să fie cetăţeni străini.

Protestatarul a mai spus că este posibil să mai fie chemat pentru audieri, în aceeaşi calitate, şi anume cea de făptuitor.

El a mai ţinut să precizeze că atitudinea poliţiştilor i s-a părut a fi una profesionistă şi că aceştia doresc aflarea adevărului şi nu intenţionează să tergiverseze dosarul.

Tot vineri, la Secţia 10 a fost audiat şi Claudiu Crăciun, citat tot ca făptuitor, pentru ultraj, în legătură cu acelaşi incident.

"M-au chemat în calitate de făptuitor. Este o chestiune tehnică, nu sunt învinuit, este o fază de anchetă în care cei care se ocupă de caz strâng acum informaţii despre acel incident", a declarat, la ieşire, Claudiu Crăciun.

Acesta a mai spus că, din punctul său de vedere, ministrul Culturii, Daniel Barbu, ar fi făcut presiuni asupra anchetatorilor, în condiţiile în care l-ar fi declarat deja "vinovat, la o oră de maximă audienţă".

Crăciun a precizat că nu a văzut când a fost spartă luneta autoturismului, susţinând că ce s-a întâlmplat în seara zilei de 17 octombrie nu a fost un atac, ci o întâlnire spontană prin care s-a urmărit atenţionarea ministrului Barbu despre "catastrofa" care se pregăteşte la Roşia Montană.

"Nu am văzut când s-a spart acea lunetă. Îmi pare rău că s-a întâmplat, dar până la urmă maşina este plătită din banii noştri. Nu a fost un atac, a fost o întâlnire spontană care a avut drept scop atragerea atenţiei asupra catastrofei pe care domnul Barbu o pregăteşte şi o justifică la Roşia Montană", a spus Crăciun.

Acesta a adăugat că în ce priveşte acuzaţia de ultraj se consideră nevinovat.

"Dosarul este pentru ultraj, dar asta presupune să existe injurii sau jigniri aduse unei persoane. Eu am strigat şi am auzit că s-a strigat doar «Demisia» şi «Vrem cultură şi nu cianură». Dacă asta înseamnă ultraj, atunci mă consider vinovat", a mai spus Claudiu Crăciun.

El a precizat că mitingurile care durează de mai bine de o lună şi jumătate sunt paşnice şi ele vor rămâne aşa.

Câteva persoane care au fost chemate vineri să dea declaraţii au afişat în faţa Secţiei 10 de Poliţie un banner pe care scria "Asociaţia viitorilor deţinuţi politici" şi au scandat de câteva ori "Uniţi, salvăm Roşia Montană!".

Claudiu Crăciun şi Alexandru Alexe au fost citaţi, vineri, să dea declaraţii la Secţia 10 de Poliţie din Capitală în calitate de făptuitori în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu.

În urma audierilor, mai mulţi martori i-ar fi indicat pe Claudiu Crăciun şi Alexandru Alexe ca fiind persoanele care în seara zilei de 17 octombrie au spart luneta maşinii în care se afla ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Tot vineri, la Secţia 10 Poliţie sunt aşteptate alte nouă persoane, citate în calitate de martori.

Ministrul Daniel Barbu declara în 19 octombrie, la Antena 3, că a fost identificat "autorul" incidentului din Centrul Vechi, în persoana "tânărului universitar fără operă" Claudiu Crăciun. "Ştim şi autorul, îmi permit să-l spun, Claudiu Crăciun, a fost identificat. E păcat, că înţeleg că este un tânăr universitar", a spus atunci Barbu.

Daniel Barbu a participat în 17 octombrie, de la ora 19.00, la evenimentul "Cafeneaua critică", în Club A din Centrul Vechi. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l "Câţi bani ţi-ai luat?" şi cerându-i demisia.

Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul şi au lipit pe maşină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta maşinii, ministrul reuşind să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine - poliţişti şi jandarmi, sosiţi de urgenţă la faţa locului.

Poliţia Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificaţi cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.

Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu anunţa în 18 octombrie, într-o conferinţă, că şaisprezece persoane implicate în acest incident au fost identificate, fiind identificaţi şi martori care pot furniza informaţii despre incident, a anunţat vineri.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală in rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul.

Totodată, Ministerul Culturii a înaintat o plângere la Poliţia Capitalei, pentru distrugerea autoturismului în care se afla demnitarul. Daniel Barbu a precizat că nu a depus în nume personal nicio plângere în urma incidentului.

Barbu este protejat, din 18 octombrie, de o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), el precizând că s-a simţit "în pericol" în timpul incidentului petrecut în Centrul Vechi al Capitalei.

Premierul Victor Ponta a declarat că a cerut identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi sancţionarea acestora contravenţională sau penală, apreciind că o astfel de agresiune este inacceptabilă şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.

La o zi după incident, premierul Ponta l-a anunţat pe ministrul de Interne că jandarmii au mandat clar din partea sa să acţioneze "fără complexe" atunci când protestele depăşesc "linia roşie" şi se transformă în agresiuni şi ameninţări.

Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi peste hotare, au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Manifestanţii cer ca Parlamentul să respingă proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană şi să interzică, prin lege, folosirea cianurilor în activităţile miniere din România, Guvernul să respingă, prin hotărâre, în regim de urgenţă, acordul de mediu, Roşia Montană să fie inclusă pe lista tentativă a României pentru includerea în patrimoniul UNESCO şi demisia premierului Victor Ponta şi a celor patru iniţiatori ai proiectului de lege: miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici