Cazul Sorinei. Judecătoria Slatina judecă în 15 iulie dacă fetiţa de 8 ani poate pleca din ţară

Publicat: 12 07. 2019, 12:10
Actualizat: 23 08. 2021, 16:07

Vicepreşedintele Judecătoriei Slatina, Petronela Stamatoiu, a transmis, vineri, că instanţa a primit dosarul de la Tribunalul Olt şi a fixat termen în data de 15 iulie.

„Prin sentinţa civilă nr. 330/2019 din 10.07.2019 pronunţată în dosarul 6333/225/2019 Tribunalul Olt a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Cauza a fost repartizată aleator la un complet specializat, de Minori şi familie, care a stabilit termen la data de 15.07.2019”, a transmis Stamatoiu.

Judecătoria Slatina este a cincea instaţă chemată să soluţioneze ordonanţa preşedinţială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Olt.

Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.