Cazul TABLOURILOR FURATE din Olanda: Avocatul lui Radu Dogaru susţine că Olga Dogaru a dat cinci dintre tablouri unui bărbat

Cătălin Dancu, avocatul lui Radu Dogaru, a afirmat, marţi, după termenul de la Judecătoria Sectorului 3 din dosarul tablourilor furate de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, că cinci dintre acestea au fost predate de mama clientului său, Olga Dogaru, unui bărbat.

Urmărește
309 afișări
Imaginea articolului Cazul TABLOURILOR FURATE din Olanda: Avocatul lui Radu Dogaru susţine că Olga Dogaru a dat cinci dintre tablouri unui bărbat

Avocatul Cătălin Dancu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întrebat de jurnalişti dacă Olga Dogaru a dat o parte dintre pânzele sustrase unei persoane, avocatul Cătălin Dancu a susţinut că acest aspect a fost lămurit, cinci dintre cele şapte opere furate fiind date unui bărbat.

Dancu a spus că tablourile ar fi ajuns, imediat după arestarea lui Radu Dogaru, la o persoană "trimisă" de acesta, care nu şi-a declinat identitatea în faţa Olgăi Dogaru.

"Aceste lucruri sunt clarificate şi sunt lămurite deja de procurori. Se ştiu în cadrul materialului de urmărire penală", a mai spus Cătălin Dancu.

Întrebat dacă anchetatorii au aflat cine este persoana căreia Olga Dogaru i-a dat tablorile, Dancu a menţionat că nu, fiind cunoscută doar procedura în care au fost predate tablourile.

Înaintea termenului de marţi, Dancu a spus, în legătură cu tablourile furate de la muzeul din Rotterdam, că cinci dintre acestea ar fi, în opinia lui, în Republica Moldova, iar celelalte două s-au pierdut în Belgia.

La termenul de marţi al procesului, avocaţii care îi apără pe Radu Dogaru, Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Olga Dogaru au cerut restituirea dosarului la procurori şi punerea în libertate a celor patru.

Instanţa a rămas în pronunţare pe aceste aspecte, urmând să decidă şi dacă Fundaţia Triton, căreia aparţineau cele şapte opere de artă furate, mai este parte vătămată în acest caz. De asemenea, instanţa a dat un nou termen pe fond pe 22 octombrie.

"Am cerut şi reîntoarcerea dosarului, urmează să se pronunţe dacă toate procedurile şi chestiunile tehnice au fost legal îndeplinite la acest moment. Procurorul a spus e prematur, nu vrem să discutăm până când procedura nu se îndeplineşte. Noi considerăm că ea a fost deja realizată prin faptul că Fundaţia Triton nu doreşte să participe la acest proces, a depus un act clar de tranzacţie a proprietăţii bunurilor către o societate de asigurări", a mai spus Cătălin Dancu, care îi apără şi pe Olga Dogaru şi Petre Condrat.

Avocatul a mai menţionat că Fundaţia Triton a depus un act prin care se atestă faptul că "şi-a vândut toate aceste drepturi unei societăţi de asigurări, societate de asigurare care a depus şi dovada achitării sumelor de asigurare către fundaţie".

Dancu a mai menţionat că Radu Dogaru şi Petre Condrat vor recunoaşte faptele săvârşite şi vor să fie judecaţi în baza probelor de la Parchet.

"Doamna Dogaru Olga nu va merge pe recunoaşterea faptelor şi nu va merge pe procedura simplificată. Din punctul de vedere al apărării, aceasta este conduita pe care o să o adoptăm", a adăugat avocatul.

Judecarea dosarului privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam a început în 13 august, la Judecătoria Sectorului 3.

Avocaţii lui Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au arătat atunci că cei trei le-au spus că tablourile furate de la muzeul din Rotterdam nu au fost arse, aceştia aşteptând cadrul procesual corect pentru a le preda autorităţilor olandeze.

La primul termen de judecată, avocaţii celor acuzaţi de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile "Tete d´Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, "cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni", au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.

Ulterior aceasta şi-a schimbat declaraţia, arătând că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior în declaraţie dată în faţa procurorilor.

Procurorii au disjuns cercetările în cazul Olgăi Dogaru, pentru infracţiunea de distrugere calificată cu consecinţe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici