CAZUL violului de la Vaslui: Sentinţa Judecătoriei de condamnare a celor şapte tineri, contestată de procurori

Sentinţa Judecătoriei Vaslui prin care cei şapte tineri din Văleni au fost condamnaţi pentru violarea unei fete de 18 ani a fost contestată de procurori, care au considerat că pedepsele primite de agresori, cuprinse între 5 ani şi opt luni şi 8 ani şi patru luni de închisoare, sunt prea mici.

Urmărește
1156 afișări
Imaginea articolului CAZUL violului de la Vaslui: Sentinţa Judecătoriei de condamnare a celor şapte tineri, contestată de procurori

CAZUL violului de la Vaslui: Sentinţa Judecătoriei de condamnare a celor şapte tineri, contestată de procurori

Potrivit portalului instanţelor, procurorii Parchetului Judecătoriei Vaslui au contestat sentinţa dată de instanţa vasluiană, prin care cei şapte tineri au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni de închisoare.

La concluziile prezentate la judecata pe fond, procurorul de şedinţă a solicitat pedeapsa maximă prevăzută de Codul Penal, respectiv 12 ani de închisoare.

Sentinţa Judecătoriei Vaslui a fost atacată şi de cei şapte tineri, precum şi de victimă.

Dosarul va fi înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Iaşi, care urmează să stabilească termenul de judecată, cel mai probabil în toamna acestui an. Sentinţa dată de instanţa ieşeană va fi definitivă.

Cei şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi, în 17 august, de Judecătoria Vaslui, la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Astfel, cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui. El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de şapte ani, cu un spor de un an şi patru luni, rezultând opt ani şi patru luni de închisoare.

Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei şi Petrică Ionuţ Bolboceanu au fost condamnaţi la şase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi trei ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că se aplică pedeapsa cea mai grea, de şase ani, cu un spor de un an, astfel că vor avea de executat şapte ani de închisoare.

Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au primit cele mai mici pedepse, adică 5 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi doi ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare.

De asemenea, instanţa vasluiană a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor şapte, în prezent aceştia fiind încarceraţi la Penitenciarul Vaslui.

Sentinţa în cazul celor şapte tineri a fost contestată de către avocatul fetei de 18 ani, în 19 august. Atunci, avocatul Mioara Donosă spunea că a recurs la calea de atac a sentinţei întrucât aceasta este considerată prea mică de către clienta sa, având în vedere suferinţa prin care a trecut.

Cei şapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, au fost judecaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că au sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o fată de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

Reţinuţi iniţial de către poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea, pe rând, din arest a celor şapte vasluieni acuzaţi de viol, fiind plasaţi în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor şapte. Prin acea decizie, instanţa i-a obligat pe aceştia să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), CSM a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor şapte tineri.

PIICJ a dispus, în 25 iunie, efectuarea unor verificări cu privire la modalitatea în care procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au asigurat reprezentarea Ministerului Public în dosarul în care cei şapte tineri sunt judecaţi pentru viol în formă agravantă şi lipsire de libertate în mod ilegal, cauză aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui. Verificările au fost iniţiate în urma eliberării din arest a inculpaţilor.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a trimis Inspecţiei Judiciare, în 27 iulie, raportul privind verificările în cazul fetei din judeţul Vaslui violate de şapte tineri, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraţilor, dispusă de inspectorii judiciari.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici