CC: Amânarea plăţii drepturilor salariale câştigate de bugetari, justificată de criza economică

În 25 mai, Curtea Constituţională a decis că este constituţională prevederea din OUG 71/2009 (modicată ulterior prin alte OUG) privind suspendarea de drept a oricărei proceduri silite referitoare la plata unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizia CC fiind publicată în Monitorul Oficial 430.

Curtea Constituţională a decis că este constituţională prevederea din OUG 71/2009 referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, judecătorii constituţionali respingând excepţia ridicată în mai multe dosare la Tribunalul Bucureşti, Judecătoria sectorului 5 a Capitalei şi la Judecătoria Vaslui, dar şi sesizarea Avocatului Poporului care ceruse verificarea articolului 1 aliniatele 2 şi 3 din OUG 18/2010.

Prevederile criticate stabilesc să fie plătite aceste drepturi, devenite executorii în trei tranşe, începând din 2010 şi până în 2014.

Guvernul a motivat că situaţia extraordinară care a impus amânarea plăţilor a fost determinată de influenţa substanţială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea titlurilor executorii şi necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Executiv, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.

Având în vedere jurisprudenţa CC privind articolul 115 aliniatul 4 din Constituţie, instanţa constituţională a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate.

"Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român. De asemenea, Curtea a constatat că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică", potrivit motivării instanţei constituţionale, publicată în Monitorul Oficial 430/28 iunie 2010.

Astfel, judecătorii CC au apreciat că adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţa "or, reglementarea urgentă a situaţiei rezultate în condiţiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţă".

În aceste condiţii, pentru conservarea stabilităţii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, au mai apreciat magistraţii CC.

Instanţa constituţională a considerat că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în articolul 115 aliniatul din Constituţie.

"În consecinţă, Curtea a constatat că, în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţă, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinară în sensul articolului 115 aliniatul 4 din Constituţie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilităţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, după caz, chiar dacă debitor este statul", potrivit documentului citat.

Pe de altă parte, CC subliniază faptul că Executivul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor, fiind în sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun.

De asemenea, CC arată că nu există discriminare între debitori şi aminteşte de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil.

"Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context. Or, în cauza de faţă, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării", notează CC.