CC are rezerve faţă de reglementarea în Constituţie a iniţierii referedumului de către preşedinte

Potrivit articolului 90 din actuala Constituţie, preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Din prevederile constituţionale cuprinse în Titlul III, Capitolul II din Constituţie rezultă că şeful statului are atribuţii importante în procesul de constituire a Guvernului şi a altor autorităţi publice, în procesul legislativ, în domeniul politicii externe, în domeniul apărării naţionale, în garantarea independenţei justiţiei.

Totodată, potrivit art. 80 alin. (1) din Constituţie, preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, iar
potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, are rolul de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

În considerarea acestor atribuţii şi obligaţii constituţionale, Curtea a analizat modificările propuse cu privire la instituţia prezidenţială.

Referitor la completarea art.85 cu un nou aliniat (21), potrivit căruia „Propunerea primului-ministru de revocare şi de numire a unor membri ai Guvernului se poate face numai după consultarea prealabilă a Preşedintelui”, Curtea reţine că: Articolul 85 din Constituţia României prevede trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi (3)]. În cazul prevăzut la alin. (1) numirea are loc pe baza votului de încredere acordat de Parlament în conformitate cu prevederile art. 103 din Legea fundamentală, iar în cazul prevăzut la alin. (3), pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru. Actul juridic în baza căruia Preşedintele României face numirile este hotărârea Parlamentului, adoptată în condiţiile art. 85 alin. (1), ale art. 103 alin. (3) din Constituţie şi ale dispoziţiilor corespunzătoare ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului.

Reglementarea consacrată în art.85 alin.(2) al aceluiaşi articol prevede că "preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri
ai Guvernului". Interpretarea literală a textului impune concluzia că, în acest caz, Preşedintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea primului-ministru. Actul de decizie în această fază fiind prin definiţie un act de voinţă, este evident că Preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere să facă o altă propunere.

Prin Decizia 98 din 7 februarie 2008 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi
Guvernul, formulată de primul-ministru Călin Popescu - Tăriceanu, publicată în Monitorul Oficial 140 din 22 februarie 2008, Curtea Constituţională a constatat că „soluţia prevăzută la art. 85 alin. (2) din Constituţie reprezintă o aplicaţie a concepţiei legiuitorului constituant care a stat la baza principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, principiu aplicat, în egală măsură, în modul de atribuire şi de exercitare a competenţelor tuturor autorităţilor publice, inclusiv a celor care fac parte din aceeaşi putere, dintre cele trei prevăzute de textul menţionat".

Pe baza acestui principiu, pentru evitarea blocajelor instituţionale şi pentru buna lor funcţionare, autorităţile publice au obligaţia să colaboreze.” De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că „raporturile dintre preşedintele României şi primul-ministru nu pot fi pur formale. De aceea, verificarea îndeplinirii condiţiilor de numire în cazurile prevăzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie intră în competenţa preşedintelui României la exercitarea, pentru prima dată, de către primul-ministru, a dreptului de a propune. Limitarea la o singură respingere a propunerii se justifică prin faptul că, în continuare, răspunderea pentru o altă nominalizare revine, în exclusivitate, primului-ministru.”

În consecinţă, Curtea Constituţională, apreciind că una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român, definite în textul citat, o
constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale, a constatat că, în
aplicarea art. 85 alin. (2) din Constituţie, „preşedintele României, neavând drept de veto, poate să ceară primului-ministru o singură dată, motivat, să facă o nouă propunere de numire a altei persoane în funcţia de ministru. Motivele cererii preşedintelui României nu pot fi cenzurate de primul-ministru, care nu are decât dreptul de a propune şefului statului numirea unui ministru, iar nu şi competenţă decizională. Ca şi în cazul exercitării celorlalte atribuţii prevăzute în Constituţie, preşedintele rămâne răspunzător politic, în faţa electoratului, pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, după cum primul-ministru şi Guvernul rămân răspunzători politic în faţa Parlamentului.”

Luând în considerare argumentele reţinute de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării deciziei menţionate, completarea textului constituţional în sensul consultării preşedintelui de către primul-ministru înaintea propunerii de revocare sau de numire a unor membri ai Guvernului constituie consacrarea în norma constituţională a soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională.

Referitor la modificarea art.87 alin.(1): „(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, securitatea naţională şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.”

Propunerea de revizuire vizează înlocuirea sintagmelor „apărarea ţării” şi „asigurarea ordinii publice” cu sintagma „securitatea naţională”. Pentru o
transpunere mai fidelă a atribuţiilor Preşedintelui care justifică prezenţa sa la şedinţele Guvernului, respectiv cele care asigură rolul său de garant al
independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării (art.80 alin.1), precum şi calitatea sa de comandant al forţelor armate şi de preşedinte al
Consiliului Superior de Apărare a Ţării (art.92 alin.1), Curtea recomandă păstrarea sintagmelor din redactarea actuală a Constituţiei şi adăugarea sintagmei „securitate naţională”.

Referitor la completarea art.90 cu trei aliniate noi, (2), (3) şi (4): ,,(2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de preşedintele României, prin decret.” (3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra iniţierii referendumului de către preşedintele României se exprimă, printr-o hotărâre adoptată de Parlament, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui.” (4) Dacă hotărârea Parlamentului nu este adoptată în termenul prevăzut la alineatul (3), procedura de consultare a Parlamentului se consideră îndeplinită, iar Preşedintele României poate emite decretul privind organizarea referendumului.”

Potrivit dispoziţiilor art.11 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial 84 din 24 februarie 2000: “(1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional. (2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret. (3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui. (4) Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin.(3), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită."

Prin urmare, modificarea propusă constituţionalizează norma cuprinsă în legea organică, reglementând la rang de Constituţie procedura de iniţiere de către
preşedinte a referendumului cu privire la probleme de interes naţional. Cu privire la această completare, Curtea formulează rezerve sub aspectul oportunităţii unui asemenea demers.

Distinct de modificarea propusă, Curtea apreciază necesară completarea dispoziţiilor art.90 alin.(1) în sensul exceptării de la referendumul cerut de
preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Prin eliminarea acestei posibilităţi, s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una şi aceeaşi problemă: organizarea unui prim referendum prin care acesta şi-ar exprima punctul de vedere cu privire la o anumită problemă de interes naţional a cărei rezolvare necesită revizuirea Legii fundamentale, declanşarea procedurii de revizuire în sensul celor statuate în urma consultării populare şi, în fine, organizarea unui nou referendum pentru aprobarea legii de revizuire.

Referitor la completarea art.92 cu două noi alineate, (31) şi (5): „(31) Declararea stării de război precum şi suspendarea sau încetarea ostilităţilor
militare se fac de către Parlament, cu votul majorităţii membrilor acestuia. (5) Preşedintele României propune Parlamentului numirea directorilor serviciilor
de informaţii, iar Parlamentul exercită controlul asupra activităţii acestor servicii.”

Cele două alineate nu prezintă niciun element de noutate, ele reiau soluţiile constituţionale cuprinse în actualul art.65, propus spre abrogare, care consacră
Şedinţele Camerelor, şi care prevede la alin.(2) “Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor, pentru: d) declararea stării de război; e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;[…] h) numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii.”

Cu privire la dispoziţiile art.92 alin.(31), pentru acurateţea redactării, în sensul precizării actului prin care Parlamentul îşi exercită atribuţiile stabilite prin
Constituţie, Curtea propune completarea textului în sensul „Declararea stării de război precum şi suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare se fac de către Parlament, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii membrilor acestuia.”

Referitor la completarea art.94 lit.a): „a) conferă şi retrage decoraţii şi titluri de onoare;”

Textul constituţional în noua redactare consacră dreptul preşedintelui de a retrage decoraţiile şi titlurile de onoare conferite în prealabil anumitor persoane.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia 88 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial 131 din 3 martie 2009 şi a reţinut următoarele: „În ceea ce priveşte critica potrivit căreia Preşedintele României nu are competenţa de a retrage decoraţii".

Articolul 94 din Legea fundamentală, sub titlul marginal "Alte atribuţii", prevede la lit. a) că Preşedintele României "conferă decoraţii şi titluri de onoare".
Atribuţia de conferire de decoraţii şi titluri de onoare este exercitată de preşedintele României în considerarea calităţii de reprezentant al statului român,
conform art. 80 alin. (1) din Constituţie. Această atribuţie de ordin constituţional şi-a găsit dezvoltarea şi concretizarea în reglementările cuprinse în Legea 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 11/1998 privind reinstituirea Ordinului naţional Steaua
României.

Chiar dacă Constituţia nu a prevăzut, în mod expres, alături de atribuţia preşedintelui României de conferire a unei decoraţii, şi pe aceea de retragere,
Curtea Constituţională constată că prima o implică şi pe cea de-a doua, că retragerea unei decoraţii decurge din atribuţia constituţională de a conferi. Altfel, a nega posibilitatea Preşedintelui României de a retrage o decoraţie înseamnă a restrânge una dintre atribuţiile ce îi revin în calitatea sa de reprezentant al statului român.”

Prin urmare, textul propus prin legea de revizuire nu face decât să consacre expres ceea ce Curtea Constituţională a statuat prin decizia prin care a interpretat dispoziţiile art.94 din Constituţie.

Referitor la modificarea şi completarea art.95: ,,(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de către Parlament, cu votul majorităţii membrilor săi, după obţinerea avizului obligatoriu al Curţii Constituţionale cu privire la gravitatea faptelor şi încălcarea Constituţiei. (11) Continuarea procedurii de suspendare este condiţionată de avizul favorabil al Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (12) În cazul unui aviz negativ din partea Curţii Constituţionale, procedura
de suspendare va înceta. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul parlamentarilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.”

Coroborat, se modifică şi dispoziţiile art.146 lit.h), Curtea Constituţională „dă aviz obligatoriu pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
României”.

Potrivit actualei reglementări – art.95 alin.(1) teza întâi din Constituţie, „În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei,
preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.” De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art.146 lit.h), Curtea Constituţională dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.

Din analiza comparată a celor două texte, rezultă că modificarea are ca obiect caracterul avizului solicitat Curţii Constituţionale în cadrul procedurii de
suspendare a preşedintelui.

Astfel, actuala reglementare consacră caracterul "consultativ" al actului Curţii, Parlamentul fiind unica autoritate competentă să decidă, pe baza datelor şi a
informaţiilor care îi sunt prezentate cu ocazia dezbaterilor, asupra existenţei şi gravităţii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din funcţie a preşedintelui României, în concordanţă cu dispoziţiile art. 95 din Constituţie.

Propunerea cuprinsă în proiectul de revizuire a Constituţiei conferă caracter "obligatoriu" avizului Curţii şi prevede efectele juridice ale unui asemenea act.
Astfel, continuarea procedurii de suspendare este condiţionată de avizul favorabil al Curţii Constituţionale, în cazul unui aviz negativ, procedura de suspendare încetând. Analizând modificările propuse, reglementate în două alineate distincte (11) şi (12), Curtea constată că dispoziţiile sunt redundante, consacrând în ambele alineate acelaşi efect: continuarea procedurii de suspendare numai în cazul avizului favorabil, respectiv încetarea acesteia în cazul avizului negativ. Consacrarea expresă a celor două tipuri de avize se poate întemeia pe împrejurarea că numai avizul negativ are un efect imediat, fiind de natură să împiedice continuarea procedurii de suspendare a preşedintelui în faţa Parlamentului. În situaţia în care avizul Curţii Constituţionale este unul favorabil, este de neconceput maniera în care acest act ar obliga în vreun fel Parlamentul în luarea unei decizii prin votul majorităţii membrilor săi. Mai mult, într-o atare situaţie, avizul Curţii Constituţionale ar conduce direct la organizarea referendumului, rolul Parlamentului limitându-se doar la iniţierea procedurii de suspendare.

Date fiind aceste consideraţii, propunem eliminarea sintagmei „obligatoriu” din cuprinsul prevederilor constituţionale, reglementarea expresă a efectului
extinctiv al avizului negativ al Curţii Constituţionale cu privire la procedura de suspendare a preşedintelui fiind suficientă.

În altă ordine de idei, modificarea operată atribuie efecte determinante avizului Curţii Constituţionale, sporind rolul acestei instituţii în cadrul procedurii
de suspendare a preşedintelui. În exercitarea competenţei atribuite de Constituţie, respectiv analizarea săvârşirii unor fapte grave prin care preşedintele încalcă prevederile Constituţiei şi pronunţarea unei soluţii cu privire la aceste aspecte, Curtea Constituţională îşi asumă rolul de garant al supremaţiei Constituţiei. În virtutea acestei calităţi, Curtea este unica autoritate care se poate pronunţa asupra faptelor de încălcare a ordinii juridice constituţionale la care se referă art. 95 alin.(1) din Legea fundamentală, precum actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare.

Referitor la modificarea art.97 alin.(2): ,,(2) În termen de 60 de zile de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte".

Modificarea propusă operează asupra termenului în care Guvernul va organiza alegeri pentru funcţia de Preşedinte în caz de vacanţă a funcţiei, termen
care se reduce de la 3 luni la 60 de zile. Noul text este menit să asigure stabilitatea sistemului politic şi a instituţiilor democratice, precum şi existenţa unor autorităţi statale funcţionale într-un termen cât mai scurt.

Referitor la modificarea art.98 alin.(2) „(2) Atribuţiile prevăzute la articolul 85 alineatul (1), articolele 88-90 şi articolul 103 din Constituţie nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.”

Completarea propusă operează o restrângere a atribuţiilor preşedintelui interimar în ceea ce priveşte desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru şi implicit pentru formarea Guvernului. Această restrângere creează premisele unui blocaj instituţional în cazul în care primul-ministru s-ar afla în
una din situaţiile prevăzute de art.106 din Constituţie, situaţii în care Guvernul este demis, sau în cazul demiterii Guvernului, dacă o moţiune de cenzură a fost votată în condiţiile art.113 din Constituţie, motiv pentru care Curtea nu recomandă adoptarea modificării propuse.