- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.08.2012, 19:31)
- Departamentul Eveniment , Valentin Anghel ,
CC: Completarea la hotărârea din 2 august, cu acordul majorităţii judecătorilor
Completarea la hotărârea Curţii Constituţionale (CC) din 2 august, prin care s-a precizat temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendum, a fost făcută cu acordul majorităţii judecătorilor CC, anunţă Curtea.

CC: Completarea la hotărârea din 2 august, cu acordul majorităţii judecătorilor (Imagine: Shutterstock)
Plenul CC, întrunit pentru a examina interpretările diferite date de autorităţi unor acte emise anterior de Curte, a constatat că în hotărârea CC nr. 3 din 2 august 2012 s-a omis a se preciza temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de CC.
"Judecătorul-raportor, sub îndrumarea căruia s-a redactat hotărârea, a procedat cu acordul majorităţii judecătorilor Curţii la completarea considerentelor acesteia, precizând că, pentru stabilirea numărului total de cetăţeni români care trebuiau să îşi exprime opţiunea, «sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului»", se mai arată în comunicat.
În acest context, Curtea a decis, cu majoritate de voturi, că hotărârea nr. 3 din 2 august 2012 a fost dată în materia soluţionării contestaţiilor introduse în legătură cu procedura referendumului, şi nu în materia valabilităţii referendumului, asupra căruia CC urmează a se pronunţa în baza art. 47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, potrivit aceluiaşi comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Totodată, CC a decis, tot marţi, că respectiva completare, operată de judecătorul-raportor, nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care Curtea Constituţională urmează să o adopte conform art. 47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992.
În 6 august, Curtea a transmis o erată, cerând Monitorului Oficial să îndrepte eroarea materială apărută în decizia pe care o luase în 2 august, respectiv completarea textului cu un paragraf care la redactare ar fi fost omis.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe