- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.05.2013, 10:43)
- Livia Ispas , Catalina Cocolos
CC: Modificările la Statutul cadrelor militare sunt constituţionale
Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, că sunt constituţionale modificările la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aduse după ce actul normativ a fost trimis de preşedinte pentru reexaminare, respingând astfel sesizarea PDL.
Urmărește
1696 afișări
CC: Modificările la Statutul cadrelor militare sunt constituţionale
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizarea în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care senatorii PDL au reclamat depăşirea cadrului cererii de reexaminare formulată de şeful statului.
Plenul Curţii Constituţionale a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile articolului unic punctul 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care s-a introdus articolul 86 alineatul 2², obiecţie formulată de 25 de senatori, arată CC într-un comunicat de presă.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct.5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care se introduce art.86 alin.(22), în raport cu criticile formulate. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", potrivit comunicatului citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.
Senatorii PDL au atacat în aprilie la Curtea Constituţională modificările la Legea privind statutul cadrelor militare adoptate în şedinţa Senatului din 9 aprilie.
Potrivit democrat liberalilor, legea adoptată depăşeşte cadrul cererii de reexaminare formulată de şeful statului şi dezbătută în cele două Camere ale Parlamentului, fiind astfel neconformă cu prevederile articolului 77 alin. (2) din Constituţie şi cu toată jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Democrat-liberalii au menţionat că parlamentarii puterii au adoptat un alineat 2² la art. 86 din această lege, la dezbaterea cererii de reexaminare a preşedintelui, "al cărui conţinut nu are nicio legătură cu conţinutul cererii de reexaminare în cauză".
"Conţinutul cererii de reexaminare se referă la aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi a amiralilor, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani şi la trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu pot promova baremurile de pregătire fizică, în timp ce textul adăugat la Legea rezultată după reexaminare se referă la ministerele cărora li se aplică dispoziţiile din art.86 alin.(2) care, la rândul său, priveşte condiţiile în care coloneii şi comandorii pot fi menţinuţi peste limita vârstei de grad prevăzută la art.92 din Legea nr.80/1995", arăta liderul grupului senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, într-un comunicat de presă.
Senatorii au decis, în 9 aprilie, că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare. Ei au adoptat, cu un amendament, actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare, retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Traian Băsescu. Proiectul a fost adoptat cu 103 de voturi "pentru", 28 "împotrivă" şi trei abţineri.
Conform unui amendament propus de Comisia pentru apărare şi însuşit de senatori, prevederile proiectului de lege se vor aplica în exclusivitate MApN şi structurilor militarizate ale MAI.
Potrivit proiectului, pensionarea cadrelor MApN şi MAI se va face gradual - generalii cu o stea se vor pensiona la vârsta de 56 de ani, cei cu două stele la 57 de ani, cei cu trei stele la 58, iar generalii cu patru stele la 59 de ani.
Prelungirea perioadei până la 60 de ani se poate face potrivit deciziilor luate de comisiile de selecţie care funcţionează în instituţiile militare, iar propunerea de pensionare sau nu a acestora va fi obligatorie pentru ministrul Apărării.
Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, Corneliu Dobritoiu, a menţionat, în timpul dezbaterilor, că serviciile speciale precum STS, SPP, SRI vor funcţiona în baza Legii 80, care prevede pensionarea la 60 de ani, iar prelungirile se vor face în funcţie de ierarhia care subordonează acele instituţii.
Senatul a adoptat acest proiect de lege în calitate de Cameră decizională.
Deputaţii au reexaminat, în 26 martie, la cererea preşedintelui Băsescu, Legea privind statutul cadrelor militare, adoptând, cu 302 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 13 abţineri, raportul Comisiei de apărare care stabileşte că generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea şefului unităţii.
Citeşte şi:
Preşedintele Băsescu cere reexaminarea modificărilor la Legea privind statutul cadrelor militare
Deputaţii au menţinut prevederea criticată de preşedintele Traian Băsescu potrivit căreia un general care poate să iasă la 56 de ani la pensie poate fi menţinut de către conducătorul instituţiei până al 60 de ani, completând proiectul de lege, însă, prin adăugarea unor prevederi clare prin care se stabileşte momentul în care generalii ies la pensie. Astfel, în urma reexaminării proiectului de lege, Camera a stabilit, în urma adoptării raportului Comisiei de apărare, ca un general cu o stea să iasă la pensie la 56 de ani, un general cu două stele - la 57, un general cu trei stele - la 58 de ani şi un general cu patru stele - la 59 de ani.
Şeful statului a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că generalii şi amiralii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei.
El a prezentat, într-o conferinţă de presă, motivele pentru care a trimis legea înapoi spre reexaminare, după care a precizat: "Eu sper că această lege să nu mai plece din Parlament niciodată".
"Pot să o interpretez ca fiind o lege care reflectă ori un act de trădare naţională, şi sunt profund responsabil în ceea ce spun, ori un act care vădeşte o evidentă prostie", mai spunea Băsescu.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe