CC: Ordonanţa de urgenţă 136/2008 afectează drepturi fundamentale

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial din 31 octombrie.

Adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptată de Parlament. Aşa fiind, în condiţiile în care, legiuitorul primar a stabilit, deja, prin Legea 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ condiţiile şi criteriile de acordare a acestor creşteri salariale, Guvernul, prin intervenţia sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art.61 alin.(1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a ţării".

Curtea constată totodată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 136/2008 înfrâng şi prevederile art.115 alin.(6) din Constituţie, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivelul de trai decent, aşa cum sunt consfinţite în prevederile constituţionale ale art.41 şi art.47 alin.(1). Prin conţinutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ şi dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să asigure un trai civilizat şi decent cetăţenilor.

Avocatul Poporului susţinea că dispoziţiile acestei ordonanţe înfrâng prevederile constituţionale ale art.1 alin.(4) şi (5) - Statul român, art.20 alin.(1) - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art.41 alin.(4) - Munca şi protecţia socială a muncii, art.61 alin.(1) - Rolul şi structura Parlamentului, art.102 alin.(1) - Rolul şi structura Guvernului, art.111 alin.(1) - Informarea Parlamentului şi art.115 alin.(6) - Delegarea legislativă, precum şi dispoziţii din pacte şi tratate la care România este parte, precum art.23 alin.(3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.7 lit.a) din Pactul internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr.212 din 31 octombrie 1974, publicat în Buletinul Oficial nr.146 din 20 noiembrie 1974, Partea I pct.4 şi Partea II art.4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.193 din 4 mai 1999, art.2 pct.1 şi art.11 pct.2 din Convenţia nr.95/1949 privind protecţia salariului, ratificată prin Decretul nr.284/1973, publicat în Buletinul Oficial nr.81 din 6 iunie 1973, Convenţia nr.100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, ratificată prin Decretul nr.213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr.4 din 18 ianuarie 1958 şi art.2 pct.1 din Convenţia nr.131/1970 privind Fixarea salariilor minime, în special în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, ratificată prin Decretul nr.83/1975, publicat în Buletinul Oficial nr.86 din 2 august 1975.
Analizând sesizarea, Curtea Constituţională urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului, în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, Curtea observă că art.1 alin (4) din Constituţie a instituit principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, ceea ce presupune, pe de o parte, că nici una dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte.

Curtea reţine că relaţia dintre puterea Legislativă şi cea Executivă, se exprimă prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art.115 alin.(4) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.

Întrucât ordonanţa de urgenţă dedusă controlului nu satisface exigenţele constituţionale ale art.61 alin.(1) şi art.115 alin.(6), Curtea constată că aceasta este viciată de neconstituţionalitate, ma spune CC.

Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine că nerespectarea acestor norme constituţionale, atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5), potrivit cărora "în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

În fine, Curtea constată că, neconstituţionalitatea reţinută în condiţiile arătate mai sus loveşte actul normativ în ansamblul său, astfel că abrogarea dispoziţiilor art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 136/2008 prin cele ale art.III din Ordonanţa de urgenţă 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, ulterior sesizării instanţei constituţionale, nu mai are nici o relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008 sunt neconstituţionale.