CC şi-a motivat decizia privind conflictul dintre Parlament şi Guvern

Din această perspectivă, Curtea constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în condiţiile în care proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare.

Legitimarea unui astfel de act, cu argumentul că art.114 din Constituţie nu face nici o distincţie cu privire la posibilitatea Guvernului de a-şi angaja răspunderea, argument fundamentat pe ideea că tot ce nu este interzis este permis, ar putea conduce, în final, la crearea unui blocaj instituţional, în sensul că Parlamentul ar fi în imposibilitate de a legifera, adică de a-şi exercita rolul său fundamental, de unică autoritate legiuitoare.

Curtea subliniază în acest context importanţa, pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterilor statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Astfel, în situaţia în care Parlamentul este sesizat cu un proiect de lege deosebit de complex, apreciat însă de Guvern ca fiind vital pentru programul său de guvernare, ceea ce presupune şi o anumită urgenţă, şi faţă de faptul că textul constituţional de referinţă, respectiv art.75 din Constituţie, nu prevede nici un termen în care Camera decizională trebuie să se pronunţe asupra proiectului de lege adoptat de prima Camera sesizată, buna desfăşurare a procesului de legiferare şi atingerea finalităţii sale, respectiv realizarea actului de guvernare în conformitate cu voinţa poporului, exercitată prin reprezentanţii săi, care constituie Parlamentul, este condiţionată şi de colaborarea dintre Guvern şi Parlament.

Sub aspectul părţilor implicate în conflict, Curtea constată că acestea sunt Guvernul şi Parlamentul, iar nu Guvernul şi Senatul, chiar dacă sesizarea preşedintelui Senatului nu a fost însuşită şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, deoarece, din perspectiva procesului legislativ, această distincţie nu prezintă relevanţă. Legea reprezintă actul juridic al Parlamentului, procesul de adoptare al acesteia vizând nu numai adoptarea în una dintre Camere, ci parcurgerea întregii proceduri parlamentare.

Cu privire la solicitarea autorului sesizării, în sensul că instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, Curtea constată că această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art.146 lit.e) din Constituţie, precum şi prevederile art.11 alin.(1) lit.A.e), art.34 şi art.35 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Constată că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.

Decizia, dată cu cinci voturi la patru, este definitivă şi general obligatorie.

Judecătorii care au făcut opinie separată sunt Augustin Zegrean, preşedintele Curţii, Iulia Antoanella Motoc, Mircea Ştefan Minea şi Puskás Valentin Zoltán, primii trei fiind propuşi de PDL, iar ultimul de UDMR.

Prin adresa nr.XXXV 3931 din 19 octombrie 2010, Preşedintele Senatului a solicitat Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art.146 lit.e) din Constituţie, precum şi ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Guvern, conflict declanşat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii Educaţiei Naţionale şi angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect.

Cererea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.14971 din 19 octombrie 2010 şi formează obiectul Dosarului nr.4229 E/2010.

În motivarea cererii se susţin, în esenţă, următoarele: Guvernul României a transmis Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, în temeiul art.74 alin.(1) din Constituţie, Proiectul Legii Educaţiei Naţionale la data de 12 aprilie 2010. Pe baza Raportului Comisiei de specialitate, proiectul a fost dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor în zilele de 18-19 mai şi a fost adoptat la 19 mai 2010. Proiectul a fost înaintat Senatului, în calitate de Cameră decizională, unde a fost sesizată pentru raport Comisia de învăţământ şi ştiinţă pe data de 26 mai 2010. Comisia nu a putut finaliza dezbaterile datorită complexităţii proiectului, însă până la acest moment a desfăşurat o activitate laborioasă, dezbătând şi adoptând, de foarte multe ori în unanimitate, peste 110 articole, după o largă consultare a factorilor de răspundere din învăţământ.

În aceste condiţii, Guvernul României a adresat la 13 octombrie 2010 o scrisoare Parlamentului României prin care a informat că a hotărât să-şi angajeze răspunderea asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale şi a solicitat declanşarea procedurilor parlamentare necesare. Birourile permanente ale celor două Camere întrunite la 18 octombrie 2010 au stabilit data de 28 octombrie pentru şedinţa comună în vederea angajării răspunderii Guvernului. Se apreciază că, în acest fel, Guvernul a oprit, practic, procedura parlamentară, şi a împiedicat Parlamentul să-şi finalizeze atribuţia constituţională de a adopta această lege, arogându-şi astfel acte, atribuţii şi competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin Parlamentului, cele două autorităţi publice intrând astfel într-un conflict juridic de natură constituţională.

Se arată că, prin acest demers, Guvernul a sfidat rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, consacrat de art.61 alin.(1) din Constituţie, şi a încălcat principiul separaţiei puterilor consacrat de art.1 alin.(4) din Constituţie, creând un precedent foarte periculos prin care se poate generaliza o practică de ocolire a dezbaterilor parlamentare.

Citeşte mai departe...