CC şi-a motivat decizia privind conflictul dintre Parlament şi Guvern

Camera Deputaţilor a comunicat, cu adresa nr.51/4983 din 25 octombrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.15217 din 25 octombrie 2010, punctul său de vedere în sensul că "nu a apărut, nu există şi nici nu poate exista conflictul juridic de natură constituţionlă între Parlamentul României şi Guvern, conflict declanşat datorită opririi la Senat a procedurii legislative referitoare la proiectul Legii educaţiei naţionale şi a angajării răspunderii Guvernului asupra acestui proiect".

Se arată mai întâi faptul că nu există un astfel de conflict între Camera Deputaţilor şi Guvern, neexistând vreo sesizare din partea Preşedintelui Camerei Deputaţilor în acest sens. Din acest punct de vedere, un eventual conflict ar putea exista numai între o parte a Senatului şi Guvern.

Invocându-se definiţia dată sintagmei de conflict juridic de natură constituţională, se apreciază că, în cauză, nicio autoritate publică nu şi-a arogat puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, să aparţină altor autorităţi publice, întrucât, potrivit art.114 din Legea fundamentală, Guvernul avea posibilitatea de a-şi asuma răspunderea asupra unui proiect de lege. Aceasta nu poate avea semnificaţia opririi procesului legislativ, pentru că un asemenea proces poate fi continuat de către Senat în calitate de Cameră decizională. Tot astfel, nu se poate constata omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în atribuţiile lor.

Se mai arată că angajarea răspunderii Guvernului a fost necesară tocmai pentru înlăturarea unui blocaj instituţional şi pentru buna funcţionare a instituţiilor şi a autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul educaţiei naţionale, şi nicidecum pentru crearea unui astfel de blocaj. O atare concluzie rezultă din faptul că, după circa 7 luni de la depunerea proiectului Legii educaţiei naţionale, acesta se găsea tot în dezbaterea Parlamentului (Senatului), fiind examinate doar aproape jumătate dintre textele acestui proiect. Sub acest aspect este şi motivarea Guvernului asupra necesităţii asumării răspunderii sale, considerând că a fost depăşit un termen rezonabil pentru finalizarea procesului legislativ.

În sfârşit, cu referire la considerentele care au fundamentat Decizia nr.1557/2009, se mai apreciază că structura politică a Comisiei de învăţământ a Senatului nu permite adoptarea Legii educaţiei naţionale, opoziţia având un număr mai mare de membri decât partidele politice aflate la putere, iar efectul este tergiversarea adoptării la Senat a legii în cauză. Or, neadoptarea până în prezent şi depăşirea termenului rezonabil de adoptare a legii în cauză ar putea crea mari dificultăţi referitoare la procesul de reformă în domeniul educaţiei naţionale, care este prioritar pentru România.

În concluzie, se solicită Curţii Constituţionale să constate că nu există nici un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, iar angajarea răspunderii acestuia din urmă asupra Proiectului Legii educaţiei naţionale este conformă prevederilor Constituţiei.

Senatul a comunicat, cu Adresa nr.I-2438 din 25 octombrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.15232 din 25 octombrie 2010, punctul său de vedere în sensul că sesizarea formulată este întemeiată.

Astfel, se arată că deşi, la o primă analiză a dispoziţiilor art.114 din Constituţie, s-ar putea deduce că posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă nici unei condiţii, Curtea Constituţională, prin Decizia nr.1557/2009, a statuat că posibilitatea Guvernului de a recurge la o astfel de procedură nu poate fi exercitată neîngrădit de către Guvern, întrucât admiterea unei asemenea ipoteze ar însemna eludarea principiului fundamental al separaţiei puterilor în stat. Prin urmare, în sensul interpretării date de Curtea Constituţională dispoziţiilor art.114 din Constituţie, Guvernul nu poate recurge la procedura angajării răspunderii în faţa Parlamentului ori de câte ori constată că Parlamentul nu dezbate ori nu adoptă un proiect de lege pe cât de repede şi-ar dori, ori când constată că dezbaterile legislative converg într-o direcţie nedorită de acesta, ci numai atunci când, fie proiectul de lege respectiv nu a figurat în programul de guvernare - caz în care votul dat la învestitură nu mai este suficient, fie în cazul în care, faţă de programul de guvernare aprobat de Parlament prin acordarea votului de încredere, măsura legislativă respectivă a devenit imperios necesar a fi adoptată altfel decât prin procedurile legislative obişnuite. Or, prin decizia de a-şi angaja răspunderea asupra proiectului legii educaţiei naţionale - în condiţiile în care, în prezent, la Senat, în calitate de Cameră decizională, se află în dezbaterea comisiilor permanente un proiect de lege cu acelaşi obiect de reglementare iniţiat de Guvern şi depus la Parlament în luna aprilie a acestui an, iar în Programul de guvernare al actualului cabinet, educaţia figurează ca o componentă esenţială a dezvoltării durabile pentru orice societate, ce reclamă o reflectare unitară, completă, sistematică şi coerentă a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale implicate în acest proces, Guvernul acţionează discreţionar, depăşindu-şi competenţele.

Se mai arată faptul că, potrivit art.75 din Constituţie, numai prima Cameră competentă are obligaţia de a se pronunţa într-un anumit termen asupra unei iniţiative legislative aflate în dezbaterea sa, tocmai pentru a da posibilitatea Camerei decizionale să analizeze şi să dezbată - în alte termene decât cele impuse primei Camere, o iniţiativă legislativă. Se consideră că nu este întemeiat argumentul potrivit căruia structura politică a comisiei de specialitate nu mai permite adoptarea proiectului de lege aflat în dezbaterea Senatului, pentru că determinantă în adoptarea unei legi nu este structura politică a unei comisii permanente - care depune numai un raport - ci structura politică a unei Camere a Parlamentului, care în final este cea care adoptă o lege dincolo de soluţia prevăzută în raport. Se apreciază că actuala structură politică a Senatului nu numai că permite, dar poate şi impune o anumită soluţie legislativă convenabilă Guvernului.

Faţă de cele arătate, se apreciază că singura raţiune a deciziei Guvernului de a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra Proiectului Legii educaţiei naţionale este aceea că, uzând de majoritatea parlamentară favorabilă, acesta doreşte să impună Parlamentului, în cazul de faţă Senatului, printr-o procedură rapidă, lipsită de orice fel de dezbateri, adoptarea unei legi, ceea ce reprezintă o înfrângere a competenţelor constituţionale ale Parlamentului.
În sfârşit, se mai susţine că decizia Guvernului încalcă şi prevederile art.147 alin.(4) din Constituţie, care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, atât în ceea ce priveşte considerentele, cât şi dispozitivul acestora. Se conchide în sensul că decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unei legi a educaţiei naţionale, în condiţiile în care Senatul este deja sesizat, în calitate de Cameră decizională, cu un proiect de lege care are acelaşi obiect de reglementare, este un act prin care se încalcă competenţele Parlamentului în materia legiferării.

Guvernul a comunicat, cu Adresa nr.5/8143/E.B. din 22 octombrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.15161 din 22 octombrie 2010, punctul său de vedere în sensul că nu se poate reţine existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, nefiind în situaţia arogării de către Guvern a unor competenţe care aparţin altor autorităţi publice, în speţă Parlametului.

Se arată în acest sens că însăşi Legea fundamentală consacră două instituţii juridice ce permit Guvernului să participe, în mod excepţional, la actul legiferării, şi anume angajarea răspunderii Guvernului şi delegarea legislativă.

Se susţine că nu au fost încălcate nici dispoziţiile constituţionale care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât varianta pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea reprezintă tocmai forma adoptată de Camera Deputaţilor, valorificând astfel îmbunătăţirile aduse soluţiilor legislative iniţiale, ca urmare a amendamentelor şi dezbaterilor în cadrul acestei Camere a Parlamentului. În plus, conform art.114 alin.(3) din Constituţie, la proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea pot fi formulate amendamente, împrejurare care permite parlamentarilor să intervină în conţinutul efectiv al proiectului de lege.

Se mai arată că, în condiţiile în care la nivelul Senatului - în calitate de cameră decizională - proiectul a înregistrat un veritabil blocaj (sesizarea Senatului cu proiectul de lege având loc la data de 21 mai 2010), şi dată fiind necesitatea reglementării cu maximă celeritate, domeniul fiind de importanţă maximă, întreruperea procedurii de examinare şi dezbatere a proiectului de lege la nivelul Senatului poate fi apreciată drept legitimă şi oportună. Potrivit art.327 din proiectul de lege examinat, acest act normativ ar urma să intre în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. În plus, măsurile de reorganizare a învăţământului preuniversitar şi universitar pe care implementarea dispoziţiilor acestei legi le generează nu pot fi aplicate uno ictu, necesitând elaborarea şi adoptarea unei ample şi complexe legislaţii secundare în această materie, care să fie de natură să asigure aplicarea, de o manieră adecvată şi eficientă, a prevederilor legii. În consecinţă, "contextul în care ar urma să fie asumată răspunderea asupra proiectului Legii educaţiei naţionale prezintă neîndoielnic sensibile elemente de diferenţă faţă de momentul septembrie 2009, motivele relevate în Decizia Curţii Constituţionale nr.1557/2009 fiind înlăturate".

În sfârşit, referitor la afirmaţia din sesizare, potrivit căreia Guvernul creează un precedent foarte periculos prin care se poate generaliza o practică de ocolire a dezbaterilor parlamentare, se arată că noul Cod civil a fost adoptat prin Legea nr.287/2009, în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa comună din data de 22 iunie 2009. Or, la acel moment, proiectul era adoptat la Senat, aflându-se în dezbaterea Camerei Deputaţilor, iar în raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, s-a constatat că proiectul de lege "a rămas fără obiect ca urmare a adoptării Legii nr.287/2009 privind Codul civil, prin angajarea răspunderii Guvernului."

Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională au avut loc la data de 27 octombrie 2010 şi s-au desfăşurat potrivit prevederilor art.35 alin.(2) din Legea 47/1992, cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora. Au fost prezenţi autorul sesizării, Preşedintele Senatului, domnul Mircea Dan Geoană, reprezentantul Senatului, domnul Toni Greblă, preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Senatului, reprezentantul Camerei Deputaţilor, domnul profesor universitar doctor Gheorghe Iancu, şef al Serviciului juridic al Camerei Deputaţilor, precum şi reprezentantul Guvernului, doamna Cynthia Carmen Curt, consilier de stat. Susţinerile acestora au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere dispoziţiile art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, a dispus repunerea cauzei pe rol şi redeschiderea dezbaterilor, cu citarea părţilor implicate în conflict.

Dezbaterile au fost reluate la data de 3 noiembrie 2010, în prezenţa reprezentantului Senatului, domnul Toni Greblă, preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Senatului, a reprezentantului Camerei Deputaţilor, domnul profesor universitar doctor Gheorghe Iancu, şef al Serviciului juridic al Camerei Deputaţilor, şi a celui al Guvernului, doamna Cynthia Carmen Curt, consilier de stat. Având cuvântul, reprezentantul Senatului, domnul Toni Greblă, arată că, în plus faţă de cele arătate la termenul anterior, doreşte să sublinieze o serie de elemente de natură să susţină opinia exprimată în sensul că în cauză există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern. Arată în acest sens că există o diferenţă de viziune între Guvern şi Senat cu privire la instituţia angajării răspunderii asupra unui proiect de lege. Astfel, viziunea Guvernului este absolutistă, în sensul că acest drept al Guvernului nu poate fi respins niciodată. Din perspectiva Senatului, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, dreptul Guvernului de a-şi angaja răspunderea cu privire la un proiect de lege nu este limitat, însă el trebuie astfel exercitat încât să nu paralizeze activitatea normală a Parlamentului. Citează în acest sens din Decizia nr.1557/2009 a Curţii Constituţionale, subliniind şi faptul că puterile statului nu trebuie să îşi rezolve conflictele decât în spiritul bunelor practici politice.

Mai arată că nu se justifică urgenţa recurgerii la această procedură iar de esenţa angajării răspunderii, dincolo de caracterul complex al reglementării, este ca legea care intră în vigoare să aibă aplicabilitate imediată.

Reprezentantul Camerei Deputaţilor, domnul Gheorghe Iancu arată că se menţin de către Camera Deputaţilor opiniile exprimate la termenul anterior, cu o serie de precizări: dacă există un conflict, acesta nu este între Parlament şi Guvern ci, eventual, între Senat şi Guvern, deoarece nu există nici o sesizare a preşedintelui Camerei Deputaţilor cu privire la existenţa vreunui conflict; nu este vorba despre oprirea procedurii legislative la Senat, procesul legislativ fiind continuat în această Cameră; prin angajarea răspunderii, Guvernul a încercat să înlăture blocajul creat în Parlament, unde proiectul Legii educaţiei naţionale a stat mai mult de 6 luni; nu este vorba despre o arogare de competenţe de către Guvern, deoarece, potrivit art.114 din constituţie, acesta este singurul competent să-şi angajeze răspunderea; angajarea răspunderii se poate face în paralel cu dezbaterea legii în Parlament, sub acest aspect art.114 din Constituţie neconţinând nici o distincţie, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face. În concluzie, în cauză nu există conflict juridic de natură constituţională.

Reprezentantul Guvernului, Cyntia Carmen Curt arată că Guvernul îşi menţine toate argumentele expuse anterior. Arată că instanţa de contencios constituţional este chemată să exercite un control de conformitate, iar nu unul de oportunitate, precum şi faptul că bunele practici nu pot forma obiectul unui conflict. Procedura angajării răspunderii este la latitudinea exclusivă a Guvernului, iar, în ceea ce priveşte urgenţa reglementării, arată că aceasta există, în condiţiile în care Guvernul, pentru aplicarea acesteia, urmează să adopte peste 100 de acte normative.

În replică, reprezentantul Senatului a arătat că obiectul conflictului nu este acela că s-a blocat procedura legislativă, ci că prin această procedură Guvernul a ocolit competenţa Parlamentului.