„Considerăm că decizia Guvernului de închidere a acestor spitale este un abuz incalificabil al actualei puteri, care manifestă dispreţ la adresa cetăţenilor României, nerespectându-le drepturile”, se arată în comunicatul semnat de Marian Petrache.
Potrivit reprezentanţilor USL, „guvernarea Băsescu-Udrea-Boc a blocat, cu bună ştiinţă”, accesul cetăţenilor la servicii medicale, ţinând cont că problema transportului public între localităţile din Ilfov şi Bucureşti nu este, încă, pe deplin, rezolvată.
„A scoate în stradă, pe targă, pacienţi care au nevoie de tratament, pentru a-i transporta la kilometri întregi distanţă, înseamnă a promova o politică anti-naţională, de batjocură la adresa românilor”, se mai arată în comunicat.
Spitalul Orăşenesc „Dr.M.Burghele” Buftea şi Spitalul Comunal Periş sunt două dintre cele 67 de unităţi sanitare care vor fi desfiinţate pentru a fi transformate în cămine pentru vârstnici.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu mai plăteşte din 1 aprilie servicii medicale celor 67 de spitale reprofilate în cămine de bătrâni, funcţionarea lor în noua structură fiind asigurată de către Ministerul Muncii, chiar dacă un timp nu vor fi internaţi vârstnici, potrivit unui proiect al MS.