- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.07.2012, 14:22)
- Lucia Efrim - Mediafax ,
CC: Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale
Judecătorii constituţionali afirmă că toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită pe baza Constituţiei, încălcându-se dispoziţiile constituţionale potrivit cărora pe timpul mandatului judecătorii sunt inamovibili.
Urmărește
1715 afișări
CC: Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Redăm integral comunicatul remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX:
"Judecătorii Curţii Constituţionale, reuniţi în plen la data de 3 iulie 2012, luând act de atacurile virulente pe care Guvernul, alte autorităţi publice, precum şi unele mijloace de informare în masă le-au declanşat la adresa Curţii Constituţionale, culminând cu tot felul de soluţii pentru desfiinţarea acestei instituţii, au decis să facă următoarele precizări pentru toate autorităţile publice prevăzute în Titlul III al Constituţiei - Parlament, Preşedintele României, Guvernul României, Administraţia publică centrală, Administraţia publică locală, Autoritatea judecătorească - precum şi pentru toţi cetăţenii României:
În conformitate cu prevederile art.142 alineatul (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
În cei 20 de ani de la constituire, Curtea Constituţională şi-a exercitat cu toată responsabilitatea atribuţiile stabilite prin Constituţie, activitatea ei fiind apreciată atât de forţele politice şi de instituţiile juridice interne, de cetăţeni, cât şi de instituţiile similare din alte state şi de organizaţiile internaţionale.
Prin activitatea sa, Curtea Constituţională s-a manifestat ca o adevărată instanţă naţională a apărării drepturilor omului şi a instituţiilor statului, contribuind la consolidarea prestigiului ţării ca stat democratic şi de drept.
Ţinem să subliniem că, prin activitatea lor, judecătorii Curţii Constituţionale, fideli jurământului depus, au asigurat respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită pe baza Constituţiei. Această măsură încalcă grav dispoziţiile art.145 din Constituţia României, în care se prevede că pe durata exercitării mandatului judecătorii sunt inamovibili - adică nu pot fi revocaţi.
Pentru garantarea imparţialităţii, Constituţia prevede reînnoirea Curţii cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, iar judecătorii să nu fie numiţi de una şi aceeaşi autoritate ci, într-o proporţie egală de câte trei judecători, de către Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României.
Ne adresăm pe această cale atât Parlamentului, cât şi Preşedintelui României să ia poziţie faţă de măsurile ce se preconizează şi prin care se încalcă în mod flagrant Constituţia, normele democratice şi principiile statului de drept, cu consecinţe grave, prin precendentul care se creează şi prin deprecierea imaginii internaţionale a ţării.
Neaparţinând niciunei puteri în stat (Legislativă, Executivă sau Judecătorească) şi niciunui partid politic, atribuţiile Curţii sunt concretizate în deciziile şi hotărârile adoptate şi care sunt general obligatorii pentru autorităţile publice, celelalte instituţii publice, persoane juridice private şi persoane fizice. De aceea, Curtea Constituţională, în raporturile cu celelalte subiecte de drept, nu se supune decât dispoziţiilor Constituţiei României.
Având în vedere situaţia deosebit de gravă, atacurile fără precedent la adresa Curţii Contituţionale şi a judecătorilor săi, precum şi ameninţările cu revocarea lor, Curtea Constituţională a sesizat Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Conferinţa Curţilor Constituţionale din Europa, precum şi celelalte instituţii europene.
Plenul Curţii Constituţionale a României în următoarea componenţă: Augustin Zegrean, preşedintele Curţii; Aspazia Cojocaru; Acsinte Gaspar; Petre Lăzăroiu; Mircea-Ştefan Minea; Iulia Antoanella Motoc; Ion Predescu; Puskas Valentin Zoltan; Tudorel Toader - judecători".
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe