”Comentariile sunt extrem de rasiste”. Amenda primită de primarul din Târgu Mureş după declaraţiile la adresa comunităţii rome
Decizia CNCD a fost luată cu unanimitate de voturi.
„Sunt binevenite şi necesare dezbaterile privind sistemul asistenţei sociale, a protecţiei copilului, însă aceste dezbateri nu se pot transforma în mesaje politice care promovează ura împotriva unor categorii de persoane sau care limitează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată de familie (art. 26 din Constituţia României). Este de neconceput ca într-un stat democratic să se solicite acordul autorităţilor pentru a concepe un copil. Comentariile extrem de rasiste, ulterior afirmaţiilor domnului primar Dorin Florea, reprezintă un alt element de gravitate a mesajelor în cauză”, explică CNCD.
Mai mult, conform sursei citate, neacordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului ca sancţiune pentru familiile nevoiaşe cu mulţi copii nu apare ca practică în niciun stat european.
„Pe lângă această indemnizaţie unele state au introdus măsuri prin care sprijină şcolarizarea sau angajarea părinţilor, dar în niciun caz nu se sistează plata acestei indemnizaţii. Alocaţia de stat pentru copil este un drept constituţional, care nu poate fi limitat în niciun fel, în acest sens existând jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Românei, şi i se cuvine copilului, nu părinţilor. La nivelul Uniunii Europene, România este ţara unde sărăcia extremă este foarte prezentă, totodată există serioase probleme privind rezolvarea situaţiei copiilor abandonaţi. Este nevoie de o analiză serioasă a modului în care situaţia actuală poate fi îmbunătăţită, însă afirmaţiile, mesajele de genul celor emise de domnul Dorin Florea, nu sunt de natură să contribuie la o dezbatere publică constructivă, care să genereze un progres, ci răspândesc, instigă, promovează sau justifică ura, discriminarea sau ostilitatea faţă de un anumit grup. Discursul de incitare la ură este periculos întrucât contribuie la un climat din ce în ce mai intolerant faţă de anumite grupuri”, a mai stabilit Consiliul.
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, ar fi trebuit să se prezinte, marţi, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a făcut verificări în cazul afirmaţiilor sale, de pe Facebook, potrivit cărora populaţia trebuie conştientizată că responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă. El a propus, astfel, introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii. El nu s-a prezentat însă la CNCD.
Ulterior, Dorin Florea a venit cu explicaţii. El a afirmat pentru MEDIAFAX că propunerea vizând anchetele sociale în cazul femeilor din categorii defavorizate care nasc nu înseamnă rasism, ci responsabilitate, avertizând că România se confruntă cu o „bombă socială” care „va exploda”.