- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.05.2018, 21:40)
- Departamentul Politic
CCR decide joi când se va pronunţa pe tema refuzului lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi
Curtea Constituţională va stabili, joi, termenul pentru pronunţarea pe sesizarea făcută de Guvern cu privire la refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.
![Imaginea articolului CCR decide joi când se va pronunţa pe tema refuzului lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/17174458/1/7420130-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=560)
CCR decide joi când se va pronunţa pe tema refuzului lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi
Pe 23 aprilie, Curtea Constituţională a primit sesizarea Guvernului cu privire la refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, 23 aprilie, după întâlnirea cu premierul, că i-a prezentat Vioricăi Dăncilă proiectul de sesizare a CCR, iar aceasta a fost de accord şi l-a semnat.
Şeful statului a refuzat să dea curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţând că motivele invocate de ministrul Justiţiei nu au fost de natură să îl convingă.
Pe 22 februarie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut revocarea şefei DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.
Timp de 80 de minute, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în sinteză, raportul de 36 de pagini privind activitatea managerială la nivelul conducerii DNA, reţinând în sarcina Laurei Codruţa Kovesi 20 de „acte şi fapte de netolerat”, pentru care a cerut revocarea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17174458&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe