- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.03.2017, 08:29)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dragnea află azi dacă poate face parte din Guvern: Mi s-a mărit pedeapsa pentru că am îndrăznit să nu recunosc că sunt vinovat/ CCR dezbate sesizarea Avocatului poporului cu privire la legea care interzice persoanelor condamnate să ocupe funcţii în Executiv
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că nu a făcut contestaţia în dosarul Referendumului pentru că ar vrea „albirea cazierului", ci pentru că „are dreptul să ştie de ce a fost condamnat”, el precizând că i s-a mărit pedeapsa pentru că a îndrăznit să nu recunoască că este vinovat. CCR va dezbate, marţi, în şedinţă publică, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în luna ianuarie de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, care nu îi permite liderului PSD Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului din cauza condamnării definitive cu suspendare.
Urmărește
2452 afișări
CCCR dezbate azi sesizarea Avocatului poporului cu privire la legea care interzice pers condamn să facă parte din Guvern (Imagine: Alexandru Dobre/ Mediafax Foto)
Liviu Dragnea a declarat că nu a făcut contestaţia pentru că ar vrea „albirea cazierului” ci pentru că „are dreptul să ştie de ce a fost condamnat”.
"În prima fază, motivarea nu fusese redactată în condiţiile în care legea prevede să se redacteze în 30 de zile. După ce am depus contestaţia la Curtea de Apel, a fost redactată aceată motivare, considerentele din motivare, numai că nu credem că s-au respectat procedurile legale pentru că aşa cum bine se ştie, două doamne judecător din complet s-au pensionat înainte de a fi concepută motivarea, deci nu au participat la conceperea motivării. Este vorba despre dreptul de a face această contestaţie pentru că un om care este condamnat are dreptul să ştie exact de ce a fost condamnat şi are dreptul şi instanţa este obligată, să fie convins că toţi membrii completului au participat la conceperea acelei decizii pentru că este o decizie care schimbă viaţa unui om. (...) După cum bine ştim, doamna Livia Stanciu, la două luni de la decizie, s-a pensionat şi cealaltă doamna judecător, ulterior", a declarat Liviu Dragnea, la sediul instanţei supreme.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Întrebat pentru ce a fost condamnat, liderul PSD a răspuns: "Am înţeles că mi s-a mărit pedeapsa pentru că am îndrăznit să nu recunosc că sunt vinovat, ceea ce mi se pare un motiv foarte important".
Liviu Dragnea a contestat, printr-o cale extraordinară de atac, decizia definitivă de condamnare.
Instanţa supremă a motivat decizia prin care acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul privind fraude la referendum, judecătorii susţinând că liderul PSD a ales să îşi folosească "abuziv autoritatea şi influenţa" în partid "pentru a denatura rezultatul scrutinului".
Dragnea a declarat, în repetate rânduri, că legea Legea 90/2001 este una „profund neconstituţională”.
De asemenea, liderul PSD a subliniat că nu a solicitat funcţia de premier pentru sine, deşi i s-ar fi cuvenit, din cauza acestei legi, el folosind un termen destul de controversat la acel moment, respectiv „deocamdată”.
„O condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate (de premier, n.r.) pentru mine, deocamdată”, a spus Dragnea, textual.
Avocatul Poporului a atacat, pe 5 ianuarie, la CCR legea care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului.
Avocatul Poporului a anunţat, la acel moment, că a sesizat CCR privind neconstituţionalitatea art. 2 din legea 90/2001, care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului din cauza condamnării definitive cu suspendare. Instituţia precizează că legea încalcă principiul echilibrului puterilor în stat.
Avocatul Poporului susţine că în efectuarea analizei de neconstituţionalitate s-a constatat "lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie referitoare la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice ”în condiţiile legii”;
Astfel, instituţia susţine că în legislaţia internă există diferenţe de tratament juridic în ceea ce priveşte condiţiile de ocupare a demnităţilor din cadrul puterii executive.
"Pentru îndepărtarea viciului de neconstituţionalitate şi pentru a da expresie principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, asigurând deplina efectivitate a textului constituţional, legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, va trebui să reexamineze dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 90/2001 în sensul identificării unui raport de proporţionalitate între condiţiile ocupării unei funcţii publice şi scopul urmărit prin soluţia legislativă şi anume exercitarea funcţiei de membru al Guvernului de către o persoană desemnată să pună în aplicare Programul de guvernare acceptat de Parlament", explică Avocatul Poporului.
Instituţia a avut în vedere şi lipsa de previzibilitate a sintagmei ”nu au suferit condamnări penale” din cuprinsul legii.
"Cu referire la principiul previzibilităţii, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 489/2016), Curtea Constituţională a reţinut că, ”potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul soluţiilor legislative adoptate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite (art. 25), iar, "dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat" sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie. Chiar prin raportare la prevederile Codului penal referitoare la pedepsele complementare, sintagma ”nu au suferit condamnări penale” poate suporta interpretări diferite (în sensul de a stabili dacă prevederea legală criticată se aplică pentru orice condamnare penală sau doar pentru cele în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 lit. b) din Codul penal", mai explică instituţia.
Un alt aspect avut expus de Avocatul Poporului se referă la lipsa unui tratament juridic diferenţiat între "persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pe de o parte, şi persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe de altă parte, aspect ce atrage încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, precum şi a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 2 pct. 1 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1, precum şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice".
Pe de altă parte, preşedintele PSD Liviu Dragnea preciza, pe 15 decembrie 2016, că prevederea din Legea 90/2001 care interzice unui condamnat să facă parte din Guvern este o „abolire”, respectiv o „decădere pe viaţă”, el opinând că aceasta este „imposibilă” în orice democraţie constituţională.
Dragnea a precizat că preşedintele Klaus Iohannis nu va avea „niciun motiv constituţional” ca să refuze propunerea de premier pe care PSD i-o va înainta.
Întrebat dacă va avea, însă, un motiv „legal” de a refuza această propunere, cu referire la Legea 90/2001, Dragnea a răspuns: „Faceţi o imensă confuzie. Acolo se vorbeşte de incompatibilităţi, nu de interdicţii”.
„Vreau să lămurim câteva noţiuni. Prevederea din lege cu condamnaţii penal nu poate fi considerată o incompatibilitate. Incompatibilitatea presupune posibilitatea de a opta: eşti undeva într-o poziţie, dacă vrei în guvern, poţi să pleci de acolo”, a adăugat Dragnea.
El a precizat că prevederea respectivă nu reprezintă o restrângere a unor drepturi, ci este o abolire, respectiv o decădere pe viaţă.
„Nu este (prevederea din Legea 90/2001, n.r.) nici măcar o restrângere a drepturilor fundamentale - şi aici vorbim de dreptul de a fi ales pentru că membrii Guvernului sunt votaţi de Parlament, deci sunt aleşi. Nu putem vorbi nici măcar de o restrângere a acestor drepturi pentru că restrângerea implică o perioadă bine determinată în timp. Practic, acea prevedere din lege este o abolire, este o decădere pe viaţă. Ceea ce în nicio democraţie constituţională nu este posibil”, a spus Dragnea.
El a adăugat că legea fost adoptată în 2001 în Guvern fără să aibă avizul ministerului Justiţiei.
„Cu toate astea, aşa cum am spus, PSD nu va iniţia nicio procedură la CCR sau în Parlament pentru a modifica acea lege. Dacă Avocatul Poporului va lua sau nu decizia de a ataca la CCR acea prevedere - este numai decizia dumnealui”, a reiterat Dragnea.
„Voi respecta Constituţia, dar nu voi încălca nicio lege”, a conchis liderul PSD despre propunerea de premier PSD.
Ulterior, în 21 decembrie, PSD a propus-o pe Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier.
Dragnea a spus atunci că "deocamdată" nu poate solicita această funcţie pentru sine.
"PSD a câştigat alegerile şi conform cutumelor aveam dreptul legitim să solicit pentru mine funcţia de prim-ministru în Guvernul României. În acelaşi timp, am ţinut cont de două lucruri: de afirmaţiile repetate ale preşedintelui României şi, în plan principal, nu secundar, de o lege în vigoare. Pentru mine legea nu reprezintă o chestiune secundară şi nu vreau ca vreun mandat pe care l-aş fi putut începe eu să fie prin forţarea unei legi în vigoare. O condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine, deocamdată, dar în acelaşi timp nici nu pot să arunc de pe umeri o responsabilitate uriaşă dată de un vot popular masiv, o răspundere care e a mea în primul rând", a afirmat Dragnea, la Palatul Cotroceni, după consultările cu şeful statului.
După respingerea lui Shhaideh de către Iohannis, PSD l-a propus premier pe Sorin Grindeanu.
Citeşte şi: Un deţinut condamnat la 13 ani pentru omor a evadat din Penitenciarul de maximă siguranţă Rahova
Citeşte şi: COD GALBEN de ceaţă în mai multe judeţe
Citeşte şi: Cum motivează judecătorii lăsarea în libertate a presupuşilor complici ai lui Sebastian Ghiţă
Citeşte şi: Studenţi Străini în Alba Iulia
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: SIE RECRUTEAZĂ ofiţeri operativi, specialişti în limbi străine şi specialişti IT. Când se pot depune dosarele
Citește și: Dosarul Hexi Pharma a fost trimis în JUDECATĂ
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe