Majorarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 1.050 milioane lei, la venituri şi cheltuieli, a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, săptămâna trecută, că a decis devansarea cu două luni a datei de majorare a pensiilor, de la 1 ianuarie 2008 la 1 noiembrie 2007, după ce ministrul Muncii, Paul Păcuraru, l-a informat că există resursele financiare necesare pe baza excedentului bugetar.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a anunţat, la 10 septembrie, că Biroul Permanent Naţional al partidului a decis să iniţieze un proiect de lege, cu un singur articol, prin care să solicite devansarea termenului de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2008 – aşa cum prevede Legea pensiilor aprobată deja de Parlament – la 1 noiembrie 2007.