Ce a mai rămas din COMOARA BĂRĂGANULUI? Reportaj în staţiunea unde altădată nu găseai un loc de cazare

Pe la mijlocul distanţei dintre Bucureşti şi Constanţa, când totul pare pierdut, iar buzele se mişcă spasmodic, rostind, tăcute, „water, water”, ca în bancul acela, celebru, zăreşti pe marginea drumului, prin ceaţa caniculei, la intrarea în Slobozia, indicatorul salvator: „Amara – 7 km” notează Gândul.

Uiţi de Mare, uiţi de munte, uiţi de supermarketul în care tocmai îţi puseseşi ultima speranţă, faci sensul giratoriu de vreo două-trei ori, până te dezmeticeşti, şi o iei în stânga, pe Şoseaua Amarei, spre Buzău, pe sub singurii copaci rămaşi în picioare, la margine de drum - restul fiind culcaţi la pământ, zice-se, de o directivă europeană.   

Citeşte şi: Week-end cu maxime de 34 de grade Celsius: Cum este vremea la mare. De luni revin ploile

Citeşte şi: Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru: Nu voi ezita să trimit Corpul de Control să verifice numirile directorilor la şcoli

Citeşte şi: Aglomeraţie pe DN1 Ploieşti – Braşov: În zona staţiunilor Sinaia, Buşteni, Azuga şi Predeal se circulă ci greutate

„Perla Bărăganului”, Amara, este o furtună de verde în epicentrul caniculei. Un orăşelul, cochet şi curăţel la intrare – o comună mai răsărită -, care devine, pe alocuri, surprinzător de elegant.

Casele cresc – în înălţime şi importanţă -, pe măsură ce te apropii de staţiunea balneară propriu-zisă, depărtându-te, în timp, de vechi imagini comuniste.

CITEŞTE CONTINUAREA PE GÂNDUL