- Home
- Social
- GALAŢI, CLUJ-NAPOCA, (04.01.2019, 12:43)
- Vasile Magradean , Petre Mazilu
Ce fac părinţii când copiii sunt în VACANŢA ŞCOLARĂ? Soluţiile sau mai degrabă TRUCURILE la care apelează unii dintre ei
Părinţii care lucrează în timpul vacanţei şcolare de iarnă, care se termină în 13 ianuarie, sunt nevoiţi să găsească fel de fel de soluţii pentru copii, mai ales pentru preşcolari. Părinţii renunţă la serviciu, îşi iau copiii la locul de muncă sau „se îmbolnăvesc” şi intră în concediu medical.
Urmărește
2416 afișări
Ce fac părinţii când copiii sunt în VACANŢA ŞCOLARĂ? Soluţiile sau mai degrabă TRUCURILE la care apelează
La Galaţi sunt probleme deoarece statul nu oferă soluţii pentru părinţii care lucrează în timpul vacanţelor şcolare. Problemele cele mai mari sunt în cazul copiilor de grădiniţă. Dacă vara sunt organizate grupe speciale pentru copiii de la mai multe instituţii, în timpul vacanţei de iarnă toate grădiniţele de stat sunt închise. De aceea, părinţii care lucrează în domeniul privat au fost nevoiţi să ia copiii la serviciu sau să intre în concediu măcar câteva zile.
„Noi apelăm la una dintre bunici, ea vine şi stă cu cei doi copii. De sărbători nu a putut şi ne-am trezit fără ajutor deoarece noi am lucrat în această perioadă cu excepţia Crăciunului şi a Anului Nou. Am avut eu câteva zile libere şi în rest am luat copiii cu noi, am făcut cu schimbul. În ultimele două zile, nu am mai putut, soţia a cerut zile de concediu. Ar fi ideal să existe o grădiniţă de stat care să rămână deschisă în această perioadă a anului, la grădiniţe particulare nu ne-am gândit, par a fi într-un cerc închis”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Postolache.
Alţi părinţi au ales ca în perioada sărbătorilor să lucreze acasă, în măsura în care a fost posibil aşa ceva. Totuşi, nici activitatea la domiciliu nu este uşoară când în jur se află un copil de cinci ani plin de energie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Copilul este plin de energie, este pe turbo. Tu ai treabă, el vrea joacă, tu încerci să te concentrezi, el are o grămadă de întrebări. Apoi îi este foame, vrea la plimbare, vrea tableta, vrea la desene şi tu încerci să-ţi faci treaba printre picături. Cam aşa au păţit şi părinţi noştri, nu-i nici o nenorocire, este doar provocator. În mod normal, când nu merge la grădiniţă, cea mică stă cu bunica, face naveta din apropierea Galaţiului. Acum a avut şi ea treabă acasă şi am avut de ales: ori să ducem copilul la ţară, ori să ne descurcăm pe cont propriu. Săptămâna viitoare cred că va veni bunica la noi”, a spus Mihail Petrescu.
Părinţii care nu au bunici dispuşi să-i ajute au optat pentru soluţii radicale: au renunţat la serviciile permanente şi au ales varianta joburilor part time, chiar dacă le-au scăzut veniturile.
„Sistemul de stat nu prevede soluţii pentru astfel de probleme. Privatul nu este la îndemâna oricui, din punct de vedere financiar. În străinătate, ai soluţii pentru copii, indiferent de vârstă, inclusiv noaptea. În România, programul pare a fi făcut pentru categorii speciale care au libere de sărbători. Când am renunţat la jobul permanent am pierdut două treimi din venituri, tatăl a fost nevoit să-şi ia extrajoburi. A găsit două dar nu prea l-am mai văzut la ochi de atunci, este tot timpul plecat”, a declarat corespondentului MEDIAFAX o mămică.
Şi familiile din Cluj recurg la tot felul de subterfugii pentru a avea grijă de copiii minori, în condiţiile în care ambii părinţi lucrează în mediul privat, iar unităţile de învăţământ sunt închise.
”Avem doi băieţi, unul în grupa mare la grădiniţă, celălalt în clasa a 2-a. Nu suntem în oraşul ăsta toţi bugetari, să putem sta acasă cu cei mici după pofta inimii, trebuie să ne descurcăm cumva. Şi eu şi soţul provenim din alte judeţe, am venit la studii în Cluj-Napoca şi am rămas aici, ne-am întemeiat o familie. Nu avem bunici aproape, nu putem angaja o bonă pentru o săptămână sau câteva zile, aşa că, inventivi ca tot românul, ne-am descurcat. Pur şi simplu eu m-am <îmbolnăvit>, adică mi-am scos concediu medical. Nu are rost să ne ascundem după deget şi să spunem că, vai, dar nu se poate aşa ceva. Ba se poate, este o soluţie la îndemână de care uzează foarte multă lume. Aşa reuşesc să stau acasă cu băieţii pe perioada minivacanţei de sărbători. Doar nu era să îi lăsăm singuri acasă la vârsta lor?”, a spus Adela, o tânără mămică din Cluj-Napoca.
O altă mămică, Delia, are un băieţel în clasa 1-a pe care l-a dus în 27 şi 28 decembrie la serviciu, pentru că nu avea altă soluţie.
”Şi eu şi soţul lucrăm la firme private, am lucrat în 27 – 28 decembrie, am reluat munca în 3 ianuarie. Sunt zile libere pentru unii, dar nu şi pentru noi. Nu am avut altă soluţie decât să îl ducem pe cel mic la serviciu, o zi la mine, o zi la soţul meu. A stat cuminte la calculator în birou, i-am pus desene animate, i-am pus maşinuţe, Lego, ce mai avea el, era când pe birou, când sub... Am mâncat împreună, apoi am venit acasă. Nu a fost uşor, trebuie să ne descurcăm”, a precizat aceasta.
În Cluj-Napoca funcţionează un număr de 15 creşe de stat cu un efectiv total de peste 1.100 de copii, din care, pe perioada vacanţei de iarnă a fost deschisă una singură, pe Calea Moţilor, cu o singură grupă, de 20 de copii, iar în zilele lucrătoare de Crăciun şi Anul Nou au fost înscrişi la această creşă deschisă câte 3-4 copii zilnic.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump