Modificările Fiscale referitoare la TVA la achiziţia apartamentelor, dar şi a impozitelor pe tranzacţii care se vor aplica de la începutul anului 2024 au stârnit reacţii pe piaţa imobiliară..
„Afectate vor fi familiile cu venituri medii şi submedii, afectaţi vor fi tinerii care nu îşi vor mai putea permite să îşi achiziţioneze o locuinţă. Dacă ne uităm la piaţa imobiliară, putem observa că avem o descreşte a tranzacţiilor, undeva la 22%. Acest lucru a venit pe fondul creşterii a costului de finanţare pentru clientul final. Orice dezvoltator, când vinde o locuinţă, spune că preţul este unul, plus TVA legal. Vă daţi seama că o creştere de 4% va trebui să fie suportată de către clientul final, dar lumea trebuie să se gândească că nu există doar această creştere pentru că odată ce preţul se majorează, se vor majora preţurile notariale, costul cu ipoteca”, a spus Antoanela Comşa, Preşedinte Gran Via România, la Aleph News.
Măsurile ar putea duce la scumpirea apartamentelor, dar şi la o creştere a costurilor pentru consumatorul final.
„Acea taxă pe proprietatea va fi reflectată în costul de chirie, pe care oricum îl vedem majorat în ultimul an cu 10-15%, tocmai pe fondul scăderii numărului de tranzacţii în ceea ce priveşte achiziţia de imobile. Nevoia de locuire există, trăim în cele mai aglomerate case din Europa, şi atunci, existând o nevoie de locuire, dar o accesibilitate din ce în ce mai redusă, acest lucru pune presiune şi pe chirii”, a explicat Antoanela Comşa, Preşedinte Gran Via România, la Aleph News.