- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ce le transmite preşedintele Băsescu românilor de Ziua Naţională
Preşedintele Traian Băsescu îi îndeamnă pe români ca, pe 1 Decembrie, ca semn al mândriei de a fi român, să arboreze steagul naţional, fie că sunt în familie sau la locul de muncă, pentru a sărbători împreună, aşa cum se cuvine, Ziua României.
Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Cu prilejul Zilei Naţionale a României, doresc să adresez urările mele cele mai călduroase de sănătate, bucurie şi prosperitate tuturor românilor, din ţară şi din diaspora. Este o zi de mare însemnătate pentru istoria noastră, în care poporul român aduce un omagiu celor care au desăvârşit, prin patriotismul şi jertfa lor, Marea Unire de la 1918.
Este, de asemenea, o zi a memoriei dedicată evenimentelor şi personalităţilor care, prin viziune şi loialitate faţă de idealul naţional, au jucat un rol covârşitor în afirmarea identităţii statale în modernitate", se arată într-un mesaj al preşedintelui Băsescu, publicat de Administraţia Prezidenţială.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk se implică tot mai mult în conflictele globale: După discuția cu Zelenski și Trump, miliardarul s-a întâlnit într-o locație secretă cu ambasadorul Iranului la ONU
-
S-a câştigat marele premiu de aproape 10 milioane de euro la Loto 6 din 49. Unde a fost jucat biletul câştigător
-
România cumpără rachete Mistral într-o achiziţie în comun cu alte state, cu bani de la UE, prin programul EDIRPA
-
Ford Otosan a oprit azi producţia la uzina de la Craiova din cauza Electrocentrale Craiova. Pierderi estimate la peste 40 mil. Euro
Potrivit documentului, Ziua Naţională este o zi în care românii sunt chemaţi să îşi manifeste solidaritatea cu cei afectaţi de criza economică.
"Nu în ultimul rând, este o zi în care suntem chemaţi să ne manifestăm solidaritatea cu cei afectaţi de perioada dificilă pe care o traversăm şi să ne exprimăm totodată încrederea în viitorul pe care-l putem construi împreună, aşa cum ni-l dorim, într-o societate liberă şi democratică. Vă îndemn, ca semn al mândriei de a fi român, să arboraţi steagul naţional, fie că sunteţi în familie sau la locul de muncă, pentru a sărbători împreună, aşa cum se cuvine, Ziua României! La mulţi ani!", se arată în finalul mesajului şefului statului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
-
ieri, 22:46