Care sunt măsurile de siguranţă sanitară la Aeroportul Iaşi, unde o angajată a fost confirmată cu coronavirus
S-a dat alerta la Aeroportul Internaţional Iaşi după ce o angajată de la Departamentul de Securitate a fost confirmată cu infecţia cu SARS COV2. Din fericire, niciuna dintre persoanele cu care a intrat în contact la serviciu nu a mai luat virusul.
„Persoana care s-a infectat s-a infectat acasă. Soţul a fost cel infectat în primă fază, şi soţia, care lucrează pe aeroport, a făcut infecţia”, a explicat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi.
Dacă vrei să pleci cu avionul de la Iaşi, trebuie să ştii că masca e obligatorie în terminale, că ţi se ia temperatura când intri în aeroport, că ai trasee speciale şi ţi se va reaminti constant să păstrezi distanţa socială.
„Pe Aeroportul Iaşi s-au făcut trasee speciale pentru pasageri, astfel încât să fie păstrată distanţarea socială. Totodată, ţin să precizez că accesul în Aeroportul Iaşi se face doar cu mască”, a precizat Anca Burniche, purtător de cuvânt al Aeroportului Internaţional Iaşi.