Ce rămâne în urma războiului. Spitalele ucrainiene sunt pline de copii şi tineri cu membre amputate
Fotojurnalistul Emilio Morenatti, câştigător al Premiului Pulitzer, şi-a pierdut piciorul stâng acum 13 ani, când transmitea din războiul din Afganistan.
În ultimele două luni, a vizitat spitalele din Ucraina în căutare de poveşti şi „realităţi” ale oamenilor care au supravieţuit atacurilor ruse.
Mulţi sunt copii, tineri, cu visuri şi abilităţi ce le-au fost răpite de război. Însă dorinţa de a trăi este puternică, deşi momentan, sunt în şoc şi, cum este şi normal, le este greu să accepte că şi-au pierdut părţi din corp. Dincolo de durerea fizică, este cea emoţională, mulţi dintre ei şi-au pierdut rude şi prieteni.
Destine frânte. Yana, 11 ani: „Uneori cred că e aievea. Îmi doresc să mai pot alerga”
Yana Stepanenko (11 ani) a fost rănită pe 8 aprilie, în Kramatorsk. Se afla acolo alături de fratele ei geaman şi mama acestora, care îi creştea singură de şapte ani, de când soţul i-a murit. Trebuiau să plece cu un tren. Gara a fost însă lovită de rachete.
„Mamă, eu mor!”, a strigat Yana. Şi ea, şi mama ei, au avut răni cumplite. Micuţa şi-a pierdut ambele picioare. Mama ei, un picior. Băiatul a fost rănit, dar s-a recuperat. Aleargă pe holurile spitalului şi aduce surorii şi mamei mâncare şi fotolii rulante.
Oksana Balandina (23 de ani) este cărată în braţe de soţul său, într-un spital din Lviv. Tânăra şi-a pierdut ambele picioare şi patru degete de la mâna stângă pe 27 martie, când o rachetă înfiptă în pământ, lângă ea, a explodat.
„A fost o explozie. Apoi nu mi-am mai simţit picioarele. Încercam să privesc în jur şi nu îmi mai vedeam picioarele – doar oase, piele şi sânge”, spune Oksana.
Olena Viter, dintr-un sat de lângă Kiev, şi-a pierdut piciorul stâng dar şi fiul (Ivan, 14 ani) într-un bombardament.
Soţul ei l-a îngropat alături de un alt băiat ucis în aceeaşi explozie, în grădina lor. „Cum voi putea trăi fără Ivan? Va rămâne mereu în inima mea”, spune Olena.