- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CE solicită autorităţilor române clarificări privind ordonanţa pentru creditele populaţiei
Comisia Europeană a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare autorităţilor române prin care solicită clarificări referitoare la modul de transpunere a unei directive europene în legislaţia internă prin OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei.
CE solicită autorităţilor române clarificări privind ordonanţa pentru creditele populaţiei (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Documentul a fost transmis Departamentului pentru Afaceri Europene.
Demersul este premergător unei eventuale proceduri de infringement, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a confirmat că a început un dialog între Comisia Europeană şi autorităţile române referitor la prevederile OUG 50.
Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX încă din luna august, că băncile comerciale ar putea solicita Comisiei Europene deschiderea unei proceduri de infringement împotriva României dacă Ordonanţa 50/2010 nu va transpune exclusiv cerinţele directivei europene şi se va aplica şi contractelor de credite în derulare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
-
Avertismentul unor lideri europeni: NATO nu poate apăra Europa fără SUA în faţa Rusiei
De altfel, băncile au solicitat insistent la întâlnirile cu delegaţia FMI şi CE să fie introdusă în noua scrisoare de intenţie o prevedere care să oblige Guvernul să modifice OUG privind contractele de credite pentru populaţie în limitele normelor UE şi să se renunţe la refacerea contractelor în derulare.
"Vom analiza recenta ordonanţă (Ordonanţa nr. 50/2010) pentru a asigura transparenţa în ceea ce priveşte ratele dobânzilor pentru contractele de credite de consum, pentru a asigura armonizarea totală cu legislaţia UE, mai ales în ceea ce priveşte ne-retroactivitatea", se arată în scrisoarea suplimentară la acordul stand-by semnată de autorităţile române în luna septembrie.
Zeci de mii de clienţi ai băncilor din România s-au organizat în grupuri pe internet, pentru a fi mai bine informaţi cu privire la problemele pe care le întâmpină cu banca şi despre cum să negocieze cu instituţia, dar şi pentru a putea să declanşeze procese colective împotriva băncilor. Totuşi, unele dintre grupuri nu au reuşit să reunească mulţi clienţi ai respectivelor bănci, iar în cadrul altor grupuri există mai multe opinii divergente în privinţa viitoarelor acţiuni necesare ceea ce îngreunează luarea deciziilor.
Unele dintre nemulţumirile clienţilor sunt legate de abuzuri ale băncilor precum perceperea unui comision de risc pe perioada desfăşurării creditului, modificarea abuzivă a dobânzilor sau calcularea greşită a dobânzii, dar există şi foarte multe persoane care reclamă implementarea incorectă a ordonanţei privind împrumuturile populaţiei, aprobată de Guvern în luna iunie.
Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, transpune în legislaţia românească Directiva Europeană 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.
Senatul a aprobat la începutul lunii septembrie legea de adoptare a OUG 50/2010, care urmează să fie dezbătută marţi în Comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor.
Clienţii băncilor nu s-au mulţumit la discuţiile din cadrul grupurilor şi au semnat o scrisoare pe care au trimis-o, pe 23 septembrie, către Camera Deputaţilor şi Senat, pentru a face un apel ca legea de aprobare a OUG 50/2010 să fie aprobată în forma propusă de Guvern.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.