Din curtea ansamblului rezidenţial pot fi observate modele de perdele la geamuri, un brăduţ în ghiveci scos pe balcon de către unul dintre proprietari, dar şi un lung şir de apartamente în care nu este niciun fel de activitate. Acesta este cel de-al cincelea bloc al complexului, pe care dezvoltatorul – omul de afaceri Daniel Piţurlea – a decis încă din 2009 că nu îl va scoate la vânzare, apartamentele fiind destinate închirierii.
În acest bloc au fost mutate şi birourile de vânzări ale dezvoltatorului, în timp ce la parterul imobilului a fost amenajat un spa, în urma unei investiţii de două milioane de euro.
De la geamurile apartamentelor din Orhideea Gardens poate fi observat complexul comercial Carrefour Orhideea, dar şi căminele din Grozăveşti, zonă în care studenţii plătesc circa 120 de lei lunar pentru un loc de cazare într-o cameră de 20 de metri pătraţi pe care o împart cu cel puţin un coleg. În timp ce la geamurile din cămine sunt montate folii de aluminiu pentru ca studenţii să se protejeze de soare, în Orhideea Gardens după ferestrele Schuco, placate cu aluminiu, sunt montate obloane acţionate electric şi plase împotriva ţânţarilor.
Diferenţa de standard se observă clar şi când vine vorba de preţ: un apartament cu două camere „panoramic”, situat la etajul 11 al complexului şi având o terasă exterioară de 20 de metri pătraţi are un preţ de 160.000 de euro, acesta fiind cea mai ieftină locuinţă disponibilă în complexul Orhideea Gardens.
Locuinţele au 128 de metri pătraţi construiţi, din care circa 105 metri pătraţi reprezintă suprafaţa utilă, dimensiunile locuinţei fiind comparabile cu cele ale unui apartament cu trei sau chiar patru camere din blocurile vechi.
Prin urmare, şi profilul clienţilor este mult diferit.
Citeşte mai multe despre chiriaşii din apartamentele Orhideea Gardens pe www.zf.ro.