Ce spune Boc despre gestul său de a deszăpezi personal cu lopata
„Eu am învăţat de la mama şi de la tata, de acasă, că nicio muncă nu e ruşinoasă pe lumea acesta atât timp cât eşti cinstit şi o faci corect. Faptul că am ajutat alături de nişte militari care veniseră, săracii, în frig să ne ajute să ieşim dintr-o situaţie disperată, de a fi alături de ei, nu am considerat că este un gest deplasat, ci o formă de solidaritate de viaţă„, a spus Boc luni seara, la TVR.
Joi, pe fondul ninsorilor puternice, premierul Emil Boc s-a dus pe autostrada Bucureşti-Piteşti, unde a cerut o lopată militarilor care ajutau la deszăpezire şi a curăţat carosabilul alături de aceştia pentru câteva minute, spunându-le jurnaliştilor prezenţi că are antrenament şi experienţă în „mânuirea” lopeţii.