Evoluţia infectărilor cu Sars-CoV-2 arată că cinci judeţe au rată de infectare peste 3 la mia de locuitori.
Judeţul Timiş are o incidenţă de 5,35, în urcare faţă de miercuri, când era 5,24 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori.
De altfel, municipiul Timişoara a înregistrat, joi, un nou record negativ. Rata de infectare cu COVID a ajuns la 7,44 cazuri la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, 237 de persoane au fost confirmate pozitiv la infecţia cu SARS-COV-2. INSP recomandă carantinarea oraşului.
Clujul coboară de la 3,42 la 3,40, Braşov urcă la 3,14 de la 3,04, Ilfov urcă la 3,07 de la 3,04, iar Maramureşul coboară de la 3,04 la 3,01.
Municipiul Bucureşti rămâne în zona galbenă în privinţa ratei de infectare, însă rata a crescut de la 2,71 cazuri la mia de locuitori la 2,79.
Alte zece judeţe se regăsesc în zona galbenă: Alba (2,31), Arad (1,78), Constanţa (1,85), Dolj (1,76), Gorj (2,06), Hunedoara (2,59), Sălaj (2,30), Satu Mare (2,08), Sibiu (1,89) şi Vâlcea (1,63).