Ce trebuie să ştie o persoană care doreşte încetarea unui contract de telefonie. Iată un ghid complet

ANCOM precizează condiţiile în care utilizatorii pot cere încetarea unui contract de telefonie şi ce anume să verifice când doresc încetarea contractului.

Urmărește
4004 afișări
Imaginea articolului Ce trebuie să ştie o persoană care doreşte încetarea unui contract de telefonie. Iată un ghid complet

Ce trebuie să ştie o persoană care doreşte încetarea unui contract de telefonie. Iată un ghid complet

Atunci când doresc încetarea contractului de servicii de telefonie, utilizatorii sunt sfătuiţi să verifice dacă a expirat perioada contractuală iniţială, caz în care nu sunt percepute penalităţi pentru rezilierea contractului, ce penalităţi se aplică dacă solicită încetarea contractului înainte de expirarea perioadei iniţiale şi termenul şi modalităţile în care pot depune o cerere de încetare a contractului, precum şi termenul în care este operată efectiv încetarea contractului (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator), anunţă site-ul InfoCentru, creat de ANCOM.

Toate aceste informaţii trebuie să se găsească în contract.

Unii furnizori oferă posibilitatea ca solicitarea de încetare a contractului să fie adresată şi telefonic. Cu toate acestea, este mai sigur dacă cererea este adresată în scris şi este transmisă prin poştă, cu confirmare de primire, e-mail sau este depusă la un punct de lucru/magazin al furnizorului, în acest ultim caz utilizatorii fiind sfătuiţi să ceară un număr de înregistrare.

Atunci când utilizatorii cer trecerea de la abonament la cartelă preplatită, la acelaşi furnizor de telefonie, trebuie să aibă în vedere că acest aspect ţine de politica comercială a fiecărui furnizor. Prin urmare, este la latitudinea furnizorilor dacă şi în ce condiţii acceptă astfel de solicitări din partea utilizatorilor, această situaţie nefiind reglementată de legislaţia din domeniul comunicaţiilor electronice.

Dacă furnizorul refuză o astfel de cerere, iar utilizatorii nu sunt interesaţi în mod special de serviciile acestuia, ci doar să-şi păstreze numărul de telefon şi, totodată, să beneficieze de servicii preplătite, au posibilitatea să-şi porteze numărul de telefon.

În acest caz utilizatorii trebuie să aibă în vedere că cererea de portare reprezintă, în acelaşi timp, o cerere de încetare a contractului pe care aceştia îl au cu furnizorul din reţeaua căruia pleacă şi nu vor fi scutiţi de plata eventualelor taxe de reziliere anticipată.

În plus faţă de informaţiile prevăzute în contractele încheiate cu utilizatorii, furnizorii de servicii de telefonie din România sunt obligaţi să publice pe site-urile proprii: informaţii legate de încetarea contractelor încheiate cu utilizatorii, respectând, astfel, Decizia ANCOM nr.158/2015 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali, informaţii privind demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a obţine încetarea contractului, adresa de e-mail, adresa poştală şi numărul de telefon/fax, la care utilizatorii pot transmite cererea de încetare a contractului, formulare/cereri-tip, dacă se solicită completarea acestora, precum şi informaţii legate de modalităţile prin care utilizatorii pot întră în posesia lor, dacă este cazul, informaţii legate de penalităţile care pot fi aplicate în cazul încetării anticipate a contractului, dacă astfel de penalităţi sunt percepute.

ANCOM poate lua măsuri dacă furnizorul nu a prevăzut în contract sau pe pagină să de internet informaţii legate de încetarea contractelor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici