Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ministrul Cristian Adomniţei efectuează, în perioada 22-24 august, o vizită de lucru în Austria şi Italia.
La Viena, Cristian Adomniţei va semna, împreună cu Ministrul Educaţiei şi Culturii, Claudia Schmied, şi cu Ministrul Ştiinţei şi Cercetării, Johannes Hahn, Declaraţia de Intenţie privind consolidarea şi dezvoltarea cooperării în domeniul educaţiei, Sud-Estul Europei.
Adomniţei va susţine o intervenţie în cadrul seminarului "Freedom of education. What prospects for Europe?", găzduit de localitatea Alpbach, la care va participa şi comisarul european pentru educaţie şi cultură, Jan Figel.
Ulterior, ministrul Cristian Adomniţei va semna un Memorandum de înţelegere în domeniul cercetării între România, Austria şi Bulgaria.
În data de 25 august, Ministrul Educaţiei va semna la Rimini, în Italia, o Declaraţie de intenţie cu Ministrul italian al Instrucţiei Publice din Italia, Giuseppe Fioroni, în vederea implementării proiectului MECT privind predarea limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în şcolile din Italia. În aceeaşi zi, Cristian Adomniţei va susţine o alocuţiune în cadrul seminarului "Meeting for Friendship Among the People", a precizat sursa citată.
În urmă cu o lună, mimiştrii Educaţiei din România şi Spania au semnat un document similar vizând comunităţile şcolare spaniole.